Posted inUltima oră

Bilanțul jandarmilor din județul Sibiu în 2021 – Sute de amenzi și zeci de rețineri

Creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, acestea sunt doar două dintre obiectivele jandarmilor sibieni îndeplinite în anul 2021.

În ceea ce privește asigurarea ordinii publice, au fost planificate, organizate și executate 356 de misiuni la care au participat 2.378 de jandarmi. Pentru menținerea ordinii publice I.J.J. Sibiu a mobilizat în structurile de ordine publică 8422 jandarmi dispuși în patrule de jandarmi și patrule mixte.

O importantă contribuție au avut-o efectivele posturilor montane Păltiniș și Bâlea, acestea având anual un nivel constant de misiuni. Pe parcursul anului trecut, 2048 de jandarmi au participat la 316 acțiuni pentru supravegherea și controlul respectării măsurilor de protecție sanitare și pentru prevenirea/limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV2, iar aplicarea măsurilor de carantinare a localităților Cisnădie și Tilișca a fost realizată cu un efectiv de 336 jandarmi, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov.

Au fost desfășurate 84 misiuni în cooperare cu alte instituții, 5 acțiuni speciale și 187 mandate de aducere. Cu privire la rezultatele obținute pe timpul executării misiunilor de ordine publică, au fost aplicate 1944 sancțiuni contravenționale în valoare de 514.450 lei și au fost constatate 92 infracțiuni, din care 62 (independent) și 30 ( în cooperare cu poliția). A fost asigurată paza la 20 de obiective, iar din luna mai a anului trecut, la 19 obiective din competență.

Pe linia pazei transporturilor au fost planificate, organizate și executate 1059 misiuni de pază a transporturilor cu 1579 jandarmi și au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 lei. Implementarea proiectului finanțat prin fonduri externe nerambursabile „Creșterea eficienței energetice a pavilionului principal aparținând IJJ Sibiu”, a continuat în anul 2021 cu începerea execuției propriu-zise a lucrărilor de construcții și instalații, acestea fiind realizate până la această dată într-un procent de 65%.

Valoarea serviciilor și lucrărilor recepționate este de 4.065.478,72 lei, în luna decembrie fiind depusă o cerere de rambursare pentru cheltuieli eligibile în sumă de 2.453.506,69 lei. Dincolo de cifrele pe care le-am prezentat, stau efortul, disciplina și dorința lor de a fi în sprijinul celor care au nevoie, iar acesta va fi principalul obiectiv al jandarmilor sibieni în continuare.