România a intrat joi în ultima zi de stare de urgenţă, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidenţial, având în vedere pandemia de coronavirus.
Preşedintele Klaus Iohannis anunţa, în data de 4 mai, că starea de urgenţă nu va fi prelungită, scrie Digi24.
„Starea de urgenţă nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă şi în acest fel data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra într-o aşa numită stare de alertă, care este prevăzută de legislaţia specifică ce clarifică cum se acţionează în situaţia unei epidemii şi noi clar suntem, din păcate, într-o epidemie de COVID-19”, declara șeful statului în urmă cu zece zile.
Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României pe 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile.
România după două luni de stare de urgență
Până în prezent, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat peste o mie de decese din cauza virusului SARS-CoV-2 şi peste 16.000 de persoane infectate, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică.
Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare…