Publicat înMEDIAȘ, Ultima oră

Duhovnicul de la Cârțișoara îl apără pe Călin Georgescu după ce a fost împărtășit în mânăstire de mitropolitul Ardealului

Călin Georgescu desfășoară un tur de forță aproape în fiecare weekend în diverse zone din țară, axând-se pe piețele țărănești și pe biserici. Potrivit HotNews.ro, mediul bisericesc care îl primește se exprimă rar în afara zidurilor mănăstirilor, iar publicația a discutat cu duhovnicul Mănăstirii Cârțișoara, Dimitrie Papacioc.

Georgescu a stat două zile în județul Sibiu. Sâmbătă a participat la un târg al producătorilor agricoli din Cisnădie, unde i-a îndemnat pe oameni să cumpere de la producători autohtoni și a vorbit din nou despre anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. În ziua următoare, 30 august 2026, fostul candidat la președinție a participat la slujba de duminică organizată de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara. Politicianul a fost împărtășit acolo de Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului. Printre preoții care au oficiat slujba s-a numărat și Dimitrie Papacioc.

Duhovnicul nu vede nimic anormal în vizita lui Georgescu

Dimitrie Papacioc este îndrumătorul spiritual al măicuțelor din mănăstire și cel care oficiază slujbele religioase zilnice. El a explicat, într-o discuție cu HotNews, că nu înțelege de ce prezența politicianului la slujba din 30 august a generat valuri în spațiul public.

Cu o zi în urmă, Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române și actual membru CNA, catalogase evenimentul drept un „periplu estival de natură politico-electorală” și i-a criticat pe membrii clerului care se asociază cu Georgescu.

„Eu discut cu toată lumea care vine la liturghie. Nu invit pe nimeni. Vine cine vrea, pleacă cine vrea”, a spus Dimitrie Papacioc despre vizita lui Georgescu.

Preotul de la Cârțișoara susține că este izolat de societate și „nu știe ce se întâmplă în lume”. El este convins că acuzațiile Parchetului General la adresa politicianului, anchetat pentru propagandă legionară și tentativă de lovitură de stat, nu se bazează pe fapte reale.

„Stimate domn, chiar sunteți normal la cap? Chiar credeți balivernele astea? O lovitură de stat ar face armata, Securitatea, nu o face un om amărât. Informațiile astea sunt fabricate de cineva, nu sunt venite de la Duhul Sfânt, adevărul absolut”, spune Dimitrie Papacioc.

Discursul anti-străin pe site-ul mănăstirii

Retorica lui Călin Georgescu oglindește o lume puțin prezentată la nivel național în România, dar cu mare penetrare locală. Mănăstirea Cârțișoara se descrie pe propriul site printr-o combinație de rugăciuni și „rezistență” împotriva „străinilor”, reprezentați în acest discurs de „catolici” sau „greco-catolici”.

Mănăstirea „a fost reînfiinţată în 1990 pe locul unui vechi schit de călugări, ce fusese ridicat prin purtarea de grijă a Domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, în jurul anilor 1400, spre a fi un avanpost de rezistenţă împotriva expansiunii catolicismului”, sună prezentarea lăcașului de cult de pe site-ul manastireacartisoara.ro.

Site-ul mănăstirii a găzduit până pe 31 august 2026 un articol intitulat „Istoric şi cuvînt de învăţătură”. Textul susține că greco-catolicismul este o „credință hibridă” care amestecă elemente ortodoxe cu o „doctrină apuseană eretică”, fiind folosită de străini pentru a dezmembra unitatea de „neam și credință a românilor”.

Metadatele site-ului îl dau ca autor pe „Dimitrie”, dar preotul Dimitrie Papacioc de la Cârțișoara spune că este o coincidență de nume și nu l-a scris el, pentru că nu are acces la calculator și internet. Textul a dispărut de pe site la puțin timp după discuția telefonică dintre HotNews și Dimitrie Papacioc.

Legătura cu părintele Arsenie Papacioc, aderent al Mișcării Legionare

Site-ul mănăstirii și Mitropolia Ardealului îl prezintă pe preotul Dimitrie Papacioc drept nepotul de frate al părintelui Arsenie Papacioc. „Crescut și format de mic copil în duhul părintelui, i-a fost alături pînă în ultima clipă a vieții”, se arată pe manastireacartisoara.ro.

Arsenie Papacioc este descris de același site drept „cel mai de seamă întemeietor duhovnicesc” al comunității religioase din Mănăstirea Cârțișoara. A murit în 2011 și, conform agenției de presă a Bisericii Ortodoxe, a fost considerat „unul dintre cei mai iubiți duhovnici” din România.

Potrivit doxologia.ro, proiect media al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Arsenie Papacioc s-a alăturat în 1933 Mișcării Legionare, decizie ce i-a atras persecuția politică atât în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, cât și după instaurarea dictaturii comuniste.