Posted inROMÂNIA

Purtarea măștii la Mediaș – Care sunt cele cinci excepții în care nu suntem obligați să o purtăm

Începând cu data de 26 octombrie 2021 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. 

Se exceptează de la măsurile prevăzute mai sus următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârstă mai mică de 5 ani;

b) persoanele care la locul de muncă sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.