Dunărea a ajuns la un debit de 1.400 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, înregistrat cu două zile mai devreme decât indicau prognozele inițiale ale hidrologilor, potrivit Radio România.
Valoarea este sub cea consemnată în anul 2003 și de aproape trei ori mai mică decât media multianuală a lunii august, de 3.900 de metri cubi pe secundă. La intrarea în România, debitul fluviului este de aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă, iar nivelurile scăzute afectează deja navigația de peste două săptămâni.
Intervenții la Cernavodă pentru protejarea centralei nucleare
În zona Cernavodă, intervențiile realizate au permis stabilizarea nivelului apei și o creștere de aproximativ doi centimetri. Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale „Apele Române”, Ana Maria Agiu, a explicat că operațiunile de dislocare a stâncii din zonă au încetinit tendința de scădere a nivelului Dunării și au permis câștigarea unor zile importante pentru funcționarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.
Prognoza inițială indica atingerea nivelului de minus 233 de centimetri până la sfârșitul săptămânii. În urma intervențiilor, acest moment este estimat acum cel mai devreme la începutul săptămânii viitoare.
Patru barje vor fi scufundate pentru direcționarea apei
Urmează să fie finalizată încărcarea ultimei dintre cele patru barje care vor fi scufundate pentru a direcționa o cantitate mai mare de apă către Dunărea Veche și către centrala nucleară. Reprezentanții Apelor Române susțin că prioritară este protejarea personalului implicat în operațiune din cauza curenților foarte puternici din zonă.
Diferența obținută prin această operațiune ar compensa parțial scăderea estimată inițial, de aproximativ doi centimetri pe zi și de până la 15-16 centimetri într-un interval de câteva zile. Specialiștii estimează că un aport suplimentar de 100-200 de metri cubi pe secundă ar putea contribui la menținerea nivelurilor minime necesare funcționării centralei. Debitul considerat optim la intrarea Dunării în țară este de aproximativ 2.000 de metri cubi pe secundă.
Reprezentanții autorităților descriu operațiunea drept o cursă contracronometru, în condițiile în care trebuie menținut aportul de apă necesar centralei, fără a pune în pericol echipele care participă la intervenții.
