Posted inEvenimente

Pompierii voluntari din Copșa Mică au ajutat la reabilitarea unui centru social din Republica Moldova (foto)

Un grup de patru pompieri voluntari din Copșa Mică, județul Sibiu, au participat la o tabără de construcție a unui centru social pentru copii din orașul înfrățit Ștefan Vodă, Republica Moldova.

Pompierii au lucrat la finalizarea lucrărilor de la sistemul electric al clădirii, contribuind astfel la asigurarea unui mediu sigur și confortabil pentru copiii care vor locui în centru.

Primarul orașului Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache, a vizitat, de asemenea, orașul Ștefan Vodă și centrul social, unde a dus copiilor dulciuri cumpărate din donațiile făcute de către enoriașii Bisericii cu hramul Buna Vestire din Parohia Ortodoxă II Copșa Mică, a părintelui Bucur Teodor, și de către primarul și viceprimarul orașului Copșa Mică.

Aceste acțiuni sunt un exemplu de solidaritate și altruism între două comunități înfrățite. Pompierii Voluntari Copşeni și primarul orașului Copşa Mică au demonstrat că sunt preocupați de bunăstarea copiilor din orașul Ștefan Vodă, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestora.