Posted inUltima oră

Peste 70 de apeluri la 112 în perioada sărbătorilor de Paști la Mediaș

Conform statisticilor Serviciului 112, în perioada sărbătorilor de Paști, echipajele SMURD ale Detașamentului Mediaș au intervenit la peste 70 de solicitări.

Serviciile de ambulanţă au efectuat, în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivel naţional, 28.283 de intervenţii, din care peste 22.000 au fost cazuri grave şi foarte grave.

”Echipajele SMURD ale Detașamentului Mediaș au intervenit în perioada 14-17 Aprilie a.c. la un număr de 73 de solicitări.Precizăm faptul că din cadrul Detașamentului Mediaș fac parte și Punctul de Lucru Dumbrăveni și Punctul de Lucru Coșa Mică.” a transmis Andreea Ștefan, purtător de cuvânt la ISU Sibiu.

„Toate serviciile de ambulanţă au desfăşurat program normal, asigurând personal medical calificat pentru acţiunile din teren şi cele din cadrul dispeceratelor”, menţionează ministerul Sănătății.