Un scandal de amploare a avut loc în weekend în satul Moardăș, județul Sibiu, unde mai multe persoane au fost implicate într-o altercație violentă, rezultând în reținerea a trei bărbați.
Duminică, polițiștii de la Secția 3 de Poliție Rurală Agnita au reținut trei bărbați din localitate, în cadrul unui dosar penal care include infracțiuni precum lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Scandalul a izbucnit în jurul orei 22:00, în timpul unei petreceri de ziua de naștere. Mai mulți bărbați, neinvitați, au pătruns în imobil și au început să agreseze participanții. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Alecsandra Rugaci, incidentul a avut loc după ce, pe fondul consumului de alcool, un grup de bărbați cu vârste între 23 și 33 de ani a intrat fără drept în casa unde se desfășura petrecerea, provocând distrugeri și agresiuni. În urma altercației, un bărbat de 39 de ani și fiul său, un minor de 16 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
După incident, unul dintre agresori, în vârstă de 33 de ani, a condus un autoturism pe strada Școlii, acroșând un tânăr de 21 de ani care participase la conflict. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul acroșat a fost, de asemenea, transportat la spital pentru tratament.
În urma acestor evenimente, polițiștii au decis reținerea a trei bărbați cu vârste de 23, 29 și 33 de ani, care au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Alba și Vâlcea. Ancheta continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
Locuitorii din Moardăș se declară terorizați de comportamentul agresiv al unor indivizi din comunitate. Aceștia afirmă că nu este prima dată când se întâmplă astfel de incidente și că se tem că autoritățile nu vor lua măsuri adecvate. Un localnic a declarat: „Aici, la noi, s-au format niște grupuri de huligani, iar autoritățile nu fac nimic. Intră peste oameni în casă, îi bat, îi maltratează.” Aceasta situație a generat un sentiment de nesiguranță în rândul comunității, care solicită intervenția autorităților pentru a restabili ordinea.
