Pe 23 aprilie, ortodocșii și catolicii sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, o figură centrală a creștinismului timpuriu, al cărei nume, provenit din greacă, înseamnă agricultor. Această zi este marcată nu doar prin slujbe religioase, ci și prin tradiții populare ce simbolizează protecția, fertilitatea și renașterea naturii.
Un obicei răspândit este împodobirea gospodăriilor cu ramuri verzi, precum cele de salcie, fag, stejar sau frasin, așezate la porți, uși și feronerie. Acestea au rolul de a proteja locuințele, animalele și culturile de spirite rele și boli. În regiunile Transilvaniei și Moldovei, crenguțele de leuștean sunt adesea folosite pentru a asigura protecția animalelor.
Tradițiile de protecție și sănătate sunt încă practicate în multe zone rurale. Femeile se spală cu rouă în dimineața zilei de 23 aprilie, considerată benefică pentru frumusețe. În Moldova și sudul țării, se rostesc descântece pentru spor și belșug, iar obiceiurile menite să aducă noroc sunt respectate pe tot parcursul anului.
Sărbătoarea, cunoscută și sub numele de Sângiorz, marchează începutul anului pastoral, cu „măsuratul laptelui” și urcarea turmelor la munte pentru pășunat. În credința populară, Sfântul Gheorghe este văzut ca „capul primăverii”, deschizând drumul naturii spre viață. Se spune că, la auzul primelor broaște, el primește cheile anotimpului cald de la Sfântul Dumitru, simbolizând începutul ciclului vegetației.
Sfântul Gheorghe, născut în Cappadocia, a fost ofițer roman care și-a mărturisit credința în ciuda persecuțiilor, fiind arestat și martirizat pentru aceasta. În 2026, Capul său a fost adus în România de la Muntele Athos, pentru a fi sărbătorit la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman.