Un accident rutier soldat cu victime a avut loc pe DN 7C, în apropierea localității Cârțișoara, unde un șofer a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil.
În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite și au necesitat intervenția echipajelor medicale. La fața locului au fost trimise de urgență un echipaj SMURD cu medic, două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, precum și o autospecială de descarcerare și una de stingere din cadrul ISU.
După evaluarea medicală, toate cele trei victime au primit îngrijiri la fața locului și au fost transportate ulterior la spital.
În ceea ce privește starea victimelor, un adolescent de 17 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, cu plagă frontală. Un bărbat de 20 de ani a suferit o fractură la un membru superior, iar o tânără de 18 ani a avut un traumatism la nivelul mâinii.
