UEFA a deschis proceduri împotriva lui Sebastian Colţescu şi a lui Octavian Şovre, arbitri care au oficiat la meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir FK, întrerupt pe 8 decembrie, după ce Colţescu a fost acuzat de remarci rasiste, a anunţat, joi, forul european pe site-ul său oficial, consemnează AGERPRES.
„În urma unei anchete desfăşurată de un inspector al Comisiei UEFA de Etică şi Disciplină, în legătură cu evenimentele care au dus la suspendarea meciului dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir FK, din Liga Campionilor, pe 8 decembrie 2020, au fost deschise proceduri împotriva d-lui Sebastian Constantin Colţescu şi a d-lui Octavian Şovre pentru o potenţială violare a articolului 11 din Regulamentul Disciplinar al UEFA”, se arată în comunicat.
UEFA precizează că mai multe informaţii despre acest caz vor fi disponibil după ce Comisia de Etică şi Disciplină va lua o decizie.
Articolul 11 din Regulamentul Disciplinar al UEFA se referă la Principii generale de conduită. Astfel, ”asociaţiile membre şi cluburilor, precum şi jucătorii, oficialii şi membrii, toate persoanele desemnate de UEFA să exercite o funcţie trebuie să respecte Legile Jocului, precum şi Statutele UEFA, regulamentele, directivele şi deciziile şi să se spună principiilor de conduită etică, loialitate, integritate şi sportivitate”. Articolul indică şi 10 cazuri care reprezintă încălcări ale acestor principii, între acestea aflându-se: ”cei a căror conduită este insultătoare sau care violează regulile de bază ale unei conduite decente” (b), ”cei a căror conduită aduce atingere imaginii fotbalului, în general, şi imaginii UEFA, în particular” (d), ”cei care nu urmează instrucţiunile date de oficialii meciului” (f), ”cei care sunt vinovaţi de întreruperea sau abandonarea unui meci sau este responsabil pentru întrerupere sau abandonare” (i).
Articolul precizează că încălcarea celor 10 paragrafe ale articolului se pedepsesc disciplinar.
Meciul Paris Saint-Germain – Istanbul Başakşehir, din cadrul Ligii Campionilor, a fost întrerupt pe 8 decembrie, la Paris, în urma unui incident considerat rasist în care a fost implicat arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu. Octavian Şovre a fost arbitru asistent la acel meci, din brigada de arbitri făcând parte şi arbitrul de centru Ovidiu Haţegan şi arbitrul asistent Sebastian Gheorghe.
Staff-ul campioanei Turciei şi jucătorii acesteia, urmaţi de cei ai echipei PSG au luat decizia de a părăsi terenul după eliminarea antrenorului secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, acuzând remarci rasiste din partea arbitrului de rezervă.
Colţescu i-a cerut în min. 16 arbitrului de centru Ovidiu Haţegan să intervină pentru a-l calma pe Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru, potrivit AFP. Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de „ăla negru”, iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez. Conform unor întregistrări afirmaţia ar fi fost făcută de Octavian Şovre.
Webo a protestat, iar atacantul franco-senegalez Demba Ba (rezervă) a coborât din tribună şi l-a acuzat de rasism pe Colţescu, reproşându-i că s-a referit la culoarea pielii lui Webo, întrebându-l dacă ar fi făcut la fel şi dacă era cazul unei persoane albe.
Şi jucători de la PSG, printre care Neymar, Mbabbe şi Marquinhos, au venit pentru a cere explicaţii la marginea terenului. După mai multe minute de discuţii cele două echipe au părăsit terenul.

Publică un comentariu

Comentariu