Posted inROMÂNIA

Noile măsuri restrictive ale CNSU vor fi aplicate doar de duminică

Noile măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) vor fi aplicate începând de duminică, a anunţat premierul Florin Cîţu, citat de AGERPRES.
„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris Cîţu pe Facebook.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, joi seară, că în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până la ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00.
El a adăugat că, în cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii.