FOTO Captură video ProTV

O adolescentă de 16 ani poate să înceapă o viață nouă, după ce inima unui băiat cu un an mai mare, dar aflat în moarte cerebrală, a ajuns la ea.

Pacienta avea probleme cardiace grave, și se afla pe lista de transplant, cu indicație imediată. Din păcate, numărul donatorilor de organe din România este extrem de mic, prin comparație cu cel al bolnavilor în stare critică, scrie stirileprotv.ro

Ce spune pacienta și mama ei

Lorena Ifrim, pacientă: „Am observat că inima îmi pulsa foarte tare și mi se părea așa curios cum simțeam așa, că bate, că înainte de transplant era un efort să fac chestia asta și mi s-a părut wow. Am întrebat, e normal să bată chiar așa de tare? O să am foarte mare grijă să prețuiesc inima aceasta nouă!”

Lorena a simțit bătăile unei inimi sănătoase pentru prima dată după patru ani de chin, în care a stat mai mult prin spitale, în loc să meargă la școală și să se bucure de adolescență. Obosea extrem de repede și nu mai putea sa iasă din casă. A salvat-o un băiat de 17 ani care în timp ce-și ajuta părinții la câmp a fost strivit de un utilaj agricol.

Manuela Ifrim, mama Lorenei: „Aș vrea să mulțumesc familiei care a avut puterea să facă acest gest. Viața e prețioasă, știu că e greu atunci să iei astfel de decizie. Dar cine are puterea, e un lucru extraordinar. Promitem să avem grijă de inimioară.”

Câte vieți a salvat tânărul ale cărui organe au fost donate

Transplantul a avut loc la Târgu Mureș și a fost primul din acest an.

Conf. Dr. Horațiu Suciu, șef IBCVT Târgu Mureș: „Practic era la capătul resurselor biologice. Sunt foarte mulți tineri și nu numai tineri, aproape 30 pe lista noastră de așteptare care așteaptă un cord, în ritmul acesta șansele sunt foarte mici ca aceștia să primească câte un cord.”

Conf. Muntean Iolanda, medic primar cardiolog pediatru: „Post transplant, evoluția ei fiind una net favorabilă din punct de vedere clinic, biologic și paraclinic.”

Lorena Ifrim, pacientă: „Mi–aș dori foarte mult să călătoresc și să recuperez tot ce nu am putut să fac în toți ăștia patru ani în care au fost. Abia aștept să mă pot întoarce din nou la școală.”

Tânărul de 17 ani intrat în moarte cerebrală în urma accidentului a salvat cinci vieți. Ficatul a ajuns la o fetiță de cinci ani și la o femeie de 47.

Publică un comentariu

Comentariu