Atenție la o nouă metodă de înșelăciune telefonică care a început să afecteze tot mai mulți sibieni. Aceștia au raportat că sunt contactați de indivizi care se prezintă, în mod fals, ca angajați ai instituțiilor bancare.
Escrocii informează victimele că persoane necunoscute au obținut acces ilegal la conturile lor și că este urgent să ia măsuri pentru a „securiza” fondurile. Pentru a-și spori credibilitatea, aceștia anunță că apelul va fi continuat de un polițist.
După acest prim contact, victimele sunt apelate de așa-ziși polițiști care folosesc un limbaj oficial și invocă presupuse anchete în desfășurare, încercând astfel să câștige încrederea celor contactați. În această rețea de înșelăciune intervine și o a treia persoană, care se prezintă ca consultant financiar.
Polițiștii din Sibiu au emis un avertisment cu privire la aceste apeluri. „Atenție! Nicio instituție bancară, nicio unitate de poliție și nicio altă instituție a statului nu solicită telefonic date personale, coduri bancare, parole, efectuarea de transferuri sau investiții. Dacă primiți astfel de apeluri, închideți imediat convorbirea și sesizați cea mai apropiată unitate de poliție,” transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
