În perioada 12 octombrie – 9 noiembrie 2018, Muzeul Municipal din Mediaș va fi gazda unui proiect artistic deosebit.

La vernisajul expoziției ”Interferente Temporare” vor participa tineri artistic plastici medieșeni, elevi și studenți ai liceelor și facultăţilor de arte plastice.

La acest eveniment vor expune: Cristina Deva, Marius Fodor, Alexandru Lunceanu, Georgiana Popă, Mihai Ratescu, Monica Rusu, Ana Maria Surdu și Sorina Pănăzan.

Evenimentul este intitulat generic Interferențe Temporare deoarece tinerii artiști își doresc ca această expoziție să nu fie una tradițională, care să cuprindă doar un anumit mediu artistic și un singur subiect, ci au decis că expoziția să unească lucrări de artă realizate în diferite medii artistice, precum pictură, desen și fotografie.

Expoziția aduce în fața publicului lucrări cu subiecte aparent diferite, însă de o mare actualitate în arta contemporană, toate având un element comun, și anume trecerea timpului. În aceste lucrări se poate identifica omul în solitudinea să, habitatul uman, mediul înconjurător, amprentă lăsată de timp pe clădirile și în spațiile care ne înconjoară, reprezentarea viciilor și efemeritatea vieții.

Expoziția nu reproduce o realitatea existentă deoarece se consideră că „în arta contemporană activitatea artistică este o producere de realități formale și nu o repetare a realităților percepției preexistente”. Prin urmare, în această expoziție pot fi remarcate influențe ale mai multor stiluri și perioade de timp, de la baroc la expresionism, de la realism la social și pop art, ș.a., iar elementul care aduce unitate și un fir narativ coerent acestei expoziții este trecerea timpului, în toate formele ei.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 12 octombrie, ora 17:00. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, Str. M. Viteazu, Nr. 46, în perioada 12 octombrie – 9 noiembrie, 2018.

Publică un comentariu

Comentariu