Sursă foto: gsp.ro

Gruparea de pe malul Târnavei Mari, Gaz Metan Mediaș a jucat sâmbătă, 31 martie 2018, în deplasare la FC Voluntari. Gazul lui Pustai s-a impus cu scorul de 1-2.

Medieşenii au fost obligaţi să câștige această partidă, deoarece Juventus București a reușit să învingă Dinamo București. Fără această victorie de la Voluntari, Gaz Metan ar fi ocupat ultima poziția în clasamentul play-out-ului.

Un joc dur, ambele echipe au văzut cartonașul roșu. Bălan a fost primul trimis la vestiar după un fault dur în prima repriză. Gazul lui Pustai a jucat în inferioritate numerică după fundașul Marius Constantin a văzut al doilea cartonaș galben. În minutul 61, Darius Olaru a fost trimis și el la vestiare după primirea celui de-al doilea cartonaș galben.

Pe finalul meciului, în minutul 75, Ely Fernandes deschide scorul din 5 metri. Câteva minute mai târziu, alb-negri măresc avantajul în minutul 82 prin Mario Rondon. Minutul 86, Sokratis produce un fault în interiorul careului, iar Florin Cernat reduce din diferență dintr-o lovitură de la 11 metri.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan Mediaș trece peste zona retrogradării, ocupând locul 5 în clasamentul play-out-ului la egalitate de puncte cu ACS Poli Timișoara, care se află pe loc de baraj. În etapa viitoare, Mediașul lui Pustai va juca pe teren propriu împotriva celor de la Poli Timișoara.

Publică un comentariu

Comentariu