Primarul din Mediaș, Gheorghe Roman, a povestit, într-un interviu postat pe Facebook-ul Ora de Mediaș, despre realizările sale din 2018. Acesta susține că a reușit să înceapă un program important de întreținere a drumurilor, de reabilitare a trotuarelor și a zonelor verzi.

„În acest an, am inițiat un program de reabilitare a drumurilor, a trotuarelor și a zonelor verzi inclusiv în cartiere, iar aici mă refer la cartierul Vitrometan, Câmpului și cartierul După Zid. În același timp, s-a putut observa că am pus o atenție deosebită pe modernizarea zonelor verzi”, spune primarul.

Gheorghe Roman spune că a observat că medieșenii i-au apreciat această inițiativă.  De asemenea, el spune că a făcut modernizări și la rețeaua de canalizare.

„Am încheiat proiecte extrem de mari de modernizare a rețelei de canalizare, iar asta se poate oberva în cartierul Tocile, în catierul Vitrometan pe strada Cibin”, a adăugat primarul.

Primăria Mediaș a acordat fonduri consistente și pentru derularea programelor culturale, sportive, pentru că majoritatea evenimentelor care s-au desfășurat în Mediaș s-ai derulat cu susținere financiară a administrației locale, mai spune Gheorghe Roman.

Join the Conversation

1 Comment

Publică un comentariu

Comentariu