Vremea se schimbă din nou în acest weekend. Luna octombrie este pe final, iar ultimul weekend se dovedește a fi normal pentru acest moment din an în toată țară, din punct de vedere meteorologic.

E un sfârşit de săptămână cu vreme capricioasă în mare parte din ţară. Vântul va prinde tot mai multă putere, iar în zona de munte va ninge viscolit şi se va depune un strat nou de zăpadă, informează site-ul digi24.ro

În regiunile nordice, vestice şi centrale vor aparea ploi în special spre seară. După lăsarea nopţii, acestea vor apărea din loc în loc şi în restul ţării, iar la altitudini mari se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Tot acolo vântul va avea viteze de peste 80km/h. Maximele zilei de vineri vor fi cuprinse între 12 grade în depresiuni şi 22 de grade în sud-vestul Olteniei.

Vremea tipică de octombrie va cuprinde toată ţara pe parcursul weekendului. Va ploua mai mult în vestul, centrul şi nordul ţării şi mai puţin în sud şi sud-est. La peste 1500m altitudine va ninge viscolit. Luni, odată cu răcirea vremii, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor apărea şi în Transilvania şi Maramureş. În celelate regiuni va ploua slab şi va bate vântul.

La munte, iarna se va instala treptat în ultimele zile de octombrie. La început va ploua în special în masivele nordice, dar în primele ore de weekend, ploile şi lapoviţa se vor extinde, iar pe creste va ninge. Duminică şi luni, ninsorile viscolite vor apărea în tot spaţiul montan, dar vor scădea treptat în intensitate.

Publică un comentariu

Comentariu