Trei TIR-uri și un microbuz de transport persoane au fost implicate miercuri după-amiază într-un accident rutier pe autostrada A1, în zona localității Cristian. Evenimentul s-a produs în jurul orei 16:50, iar mai multe persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, precum și polițiști. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan, în accident au fost implicate trei autocamioane și un microbuz de transport persoane. Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o ambulanță SAJ, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială de transport personal și victime multiple.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile continuă să acorde asistență celor afectați. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.
