[ad_1]

Balul Adolescenților Milionari, un eveniment cu tradiție pentru Sibiu, se va organiza din nou, cea mai nouă ediție urmând să aibă loc în 19 ianuarie 2018, ora 18.00, la Sala Transilvania.

Mai mult decât un bal
Balul Adolescenților Milionari (BAM) se adresează elevilor de liceu din județul Sibiu și promovează performanțele școlare și extrașcolare ale acestora, precum și rezultatele deosebite, și metodologia de predare a cadrelor didactice îndrăgite de elevi. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi anunțați: elevul anului, cel mai îndrăgit și performant profesor, proiectul/ echipa fantastică a anului, precum și Miss și Mister Adolescență Sibiu 2017.
Intrarea se face pe bază de bilet, acestea fiind puse în vânzare online, pe website-ul kompostor.ro, sau se pot cumpăra de la Business Coffee 2 Go (blv. Victoriei, nr. 32).
Demers social – educativ care susține elevii eminenți și cadrele didactice performante
,,Mai mult decât un eveniment, Balul Adolescenților Milionari este un demers social – educativ de susținere și sprijinire a performanțelor școlare prin identificarea nevoilor cu care se confruntă fiecare liceu din județul Sibiu. În urma organizării evenimentului, o parte din aceste nevoi vor putea fi acoperite”, a declarat Roxana Dinescu, Președintele Asociației pentru Sibiu și organizatorul evenimentului.
Scopul evenimentului este utilarea ulterioară a liceelor câștigătoare cu diverse echipamente sau materiale didactice.

35 de licee invitate și peste 1800 de participanți
La eveniment sunt invitați să ia parte peste 1800 de adolescenți, din toate liceele județului. Este una din rarele ocazii în care toate liceele din județul Sibiu iau parte la o acțiune comună: Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Agnita, Avrig, Copșa Mică, Dumbrăveni, Tălmaciu, Săliște, Miercurea Sibiului și Ocna Sibiului.
Există și o componentă pre-eveniment în care liceenii sunt implicați: ei vor lua parte la diverse întâlniri și, de asemenea, sunt invitați să voteze și să își exprime părerile pe platforma de socializare facebook, respectiv în fanpage-ul dedicat proiectului https://www.facebook.com/baluladolescentilormilionari/. Mecanismele de votare ale evenimentului sunt adaptate erei digitale cu care liceenii au crescut și aduc mai aproape de ei informații relevante în cel mai iubit mediu de comunicare de către aceștia, facebook. Totodată, BAM va avea și o componentă clasică balurilor: la eveniment vor fi organizate concursuri și probe de aptitudini, adaptate particularităților de vârstă și individuale ale concurenților.

Eveniment de amploare la Sala Transilvania, cu vedete și artiști consacrați
,,Balul balurilor sibiene” va avea loc la Sala Transilvania, unde liceenii vor avea parte de un spectacol de amploare, cu show-uri de lasere & lumini și concerte cu artiști consacrați.
ARIAS, duo-ul sibian de artiste DJ, va fi prezent la eveniment și va face atmosferă de warm-up. Distracția va continua cu cântăreața Lidia Buble, care este invitata specială a evenimentului, și care va susține un concert în fața publicului prezent. Liceenii vor avea ocazia să fredoneze alături de ea piesele cele mai cunoscute și premiate: Mi-e bine, Cămașa ta sau Le-am spus și fetelor.
Vedeta TV Liviu Vârciu va fi și el prezent la BAM, în calitate de prezentator al evenimentului. Distracția va continua până la ora 24.00, afterparty-ul fiind asigurat de muzica lui Dj Cipi Hampu.

Programul evenimentului va fi:
18.00 – 20.00: concursuri și probe de aptitudine; premierea BAM 2018
20.00 – 22.00: ARIAS, concert Lidia Buble
22.00 – 24.00: afterparty cu Dj Cipi Hampu

Balul Adolescenților Milionari este un proiect al Asociației pentru Sibiu și co-organizat de Consiliul Județean Sibiu.

Source

[ad_2]

Source link

Publică un comentariu

Comentariu