FOTO: Arhivă

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să comunice următoarele:

La data de 21 mai a.c., în jurul orei 13:13, prin apel 112, un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în extravilanul localității Buzd, comuna Brateiu, la o stână pe care o administrează, l-a găsit decedat pe un angajat, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în localitatea Șaroș pe Târnave.

Echipajul SMURD Sibiu, care a intervenit în urma sesizării, a constatat decesul bărbatului.

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, iar în urma examinării sumare a cadavrului bărbatului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență.

Astfel, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Blăjel, bănuit că ar fi comis fapta.

Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor comiterii faptei.

Publică un comentariu

Comentariu