bolojan exclude creșteri majore ale prețurilor la energie, dar admite impact în toamnă din importuri scumpe

Ilie Bolojan a declarat, într-o conferință de presă, că în acest moment „nu există o problemă legată de asigurarea energiei în România”, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă în perioada următoare consumatorii casnici s-ar putea aștepta la creșteri ale prețurilor la energie, Bolojan a răspuns: „În acest moment, nu luăm în calcul – în afară de dialogul și măsurile care pot fi adoptate pentru mari consumatori – alte măsuri. Nu există în momentul de față o problemă legată de asigurarea energiei în România în general, nici pentru casnici, nici pentru spitale”.

Importuri scumpe pe seara vor afecta facturile de toamnă

Totuși, ministrul a explicat că importurile de energie din orele de seară, când cantitatea este mai mare și prețurile mai ridicate, ar putea avea un impact ulterior asupra facturilor. „Importurile care se fac, în acest moment, în orele de seară, în cantitate mai mare – și cele de seară sunt la prețuri mai mari – indirect se vor transforma în prețuri, probabil spre perioada de toamnă”, a declarat Bolojan.

Potrivit acestuia, prețurile nu vor fi „date peste cap”, dar va exista „inevitabil o anumită influență” asupra costurilor cu energia.

Context: criza energetică din cauza Dunării

Declarațiile vin în contextul crizei energetice generate de scăderea nivelului Dunării, care a dus la închiderea unui reactor al Centralei nucleare de la Cernavodă și la instituirea unei stări de alertă, alături de măsuri de reducere a consumului de energie.

Anterior, ambele reactoare de la Cernavodă fuseseră oprite, iar Bolojan a cerut românilor să reducă seara consumul de curent. Guvernul a anunțat deja că pregătește restricții pentru marii consumatori de energie, în timp ce România a fost nevoită să importe energie din Ucraina după oprirea reactorului de la Cernavodă.

Lasă un comentariu

Comentariu