căutările continuă pentru copilul dispărut la sebeșu de jos: alex nu a fost găsit de peste 24 de ore

Alex, un băiețel de 5 ani, dispărut în Sebeșu de Jos, continuă să fie căutat de o echipă numeroasă de voluntari și autorități, inclusiv polițiști și pompieri, și marți seară.

În cadrul operațiunilor de căutare desfășurate pe parcursul zilei, au fost implicate peste 450 de persoane, printre care polițiști, jandarmi, pompieri, militari, salvamontiști și voluntari, alături de echipe canine.

„Până în prezent, am verificat o suprafață de aproximativ 15 km², inclusiv zone împădurite și terenuri greu accesibile din extravilanul localității. De asemenea, am beneficiat de suport aerian din partea IGAv,” a declarat Vlad Teodosiu-Păducel, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările la fața locului au fost efectuate atât la domiciliul copilului, cât și în zona în care a fost văzut ultima dată, fiind prelevate probe de către specialiștii criminaliști. Din păcate, până în acest moment, băiețelul nu a fost găsit.

La ora 22:00, a fost transmis cel de-al treilea mesaj RO-Alert, conținând semnalmentele copilului dispărut.

Poliția face apel la cetățeni să anunțe autoritățile la numărul de urgență 112 dacă dețin informații care ar putea ajuta la găsirea lui Alex.

Lasă un comentariu

Comentariu