Proiectul Variantei Ocolitoare Sibiu Sud (VOSS), o centură rutieră cu o lungime de 21 de kilometri, a fost depus pentru finanțare, urmând să fie finalizat până la sfârșitul anului 2029.
Inițiativa face parte din Programul Transport 2021–2027, Apel PT/82/PT_P2/OP3/RSO3.2/PT_A3, care vizează „Îmbunătățirea conectivității secundare rutiere – Proiecte de investiții situate pe secțiuni din afara rețelei TEN-T”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 965,5 milioane lei fără TVA, adică peste 1,16 miliarde lei cu TVA inclus. Cofinanțarea, în sumă de circa 579,3 milioane lei, este asigurată de Ministerul Transporturilor, CNAIR și Consiliul Județean Sibiu, iar o parte din această sumă provine din bugetul local al județului.
În cadrul ședinței de joi, consilierii județeni vor fi chemați să aprobe atât proiectul, cât și valoarea totală și cofinanțarea aferentă.
Potrivit administrației județene, centura de sud a Sibiului va fi finalizată până în decembrie 2029. Proiectul prevede construirea unui drum nou, de 21,415 km, care să elimine blocajele de trafic și să asigure o conexiune rutieră suplimentară în zona municipiului Sibiu. Această variantă ocolitoare este considerată un obiectiv de infrastructură rutieră de interes județean, integrat în rețeaua de transport rutier, contribuind la fluidizarea traficului și la dezvoltarea conectivității.
Centura va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, conform recomandărilor comisiei tehnico-economice din cadrul CNAIR. Proiectul final include trei noduri rutiere, patru sensuri giratorii și 14 poduri și viaducte. Viteza maximă admisă pe acest drum va fi de 80 km/h.
