Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de averse și vânt pentru județul Sibiu și alte 15 județe din țară. Avertizarea este valabilă de luni, ora 15.00, până marți dimineața la ora 3.00.

Condiții meteorologice severe

Meteorologii avertizează că în Sibiu se vor înregistra intensificări semnificative ale vântului, cu rafale ce vor atinge 60-80 km/h. Se așteaptă vijelii, grindină de dimensiuni medii și posibil mari, averse torențiale și frecvente descărcări electrice.

Cantități semnificative de apă

În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 30-40 l/mp, cu posibilitatea de a depăși local 50-60 l/mp. Aceste condiții pot conduce la inundații rapide și la creșterea nivelurilor apelor curgătoare.

Potrivit ANM, județele afectate de Codul portocaliu includ Bihor, Sălaj, Cluj, Mureș, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea și Argeș. De asemenea, alte județe din țară se află sub avertizare Cod galben, unde se așteaptă perioade cu instabilitate atmosferică manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Cod galben de inundații

Hidrologii au emis deasemenea luni o avertizare Cod galben de inundații valabilă până marți în 13 județe din țară, inclusiv Sibiu.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş Severin), Jiu (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi).

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Avertizarea intră în vigoare luni la ora 15.00 și este valabilă până marți la ora 12.00.

Sibienii sunt sfătuiți să urmărească actualizările meteorologice și să ia măsuri preventive pentru a-și proteja viața și bunurile.

Publică un comentariu

Comentariu