Sarah, eleva Colegiului Tehnic Energetic din Sibiu, a încheiat liceul cu cea mai mare medie a promoției sale, 9,68. Performanța constantă și seriozitatea de-a lungul anilor i-au adus titlul de șefă de promoție și o direcție clară pentru viitor: Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca.
Una dintre provocările majore pentru Sarah a fost mediul de studiu, într-o clasă cu foarte puține fete. Cu toate acestea, această situație nu a fost un impediment, ci o motivație suplimentară pentru a-și menține rezultatele ridicate. „Faptul că am fost într-un liceu cu mulți băieți a fost o provocare. Știam încă din clasa a IX-a că va fi diferit față de gimnaziu, dar nu mă așteptam la o schimbare atât de mare. Totuși, mediul a fost destul de prietenos”, povestește eleva.
Un rol important în parcursul său educațional l-au avut și cadrele didactice, în special profesoara de module, care a oferit sprijin constant. „Doamna Babeș a fost foarte drăguță cu mine și m-a îndrumat mereu să fac ceea ce îmi doresc”, adaugă Sarah.
Media finală reflectă un parcurs academic constant, cu rezultate bune în fiecare an. Pentru Sarah, performanța nu a fost doar un scop în sine, ci un pas necesar spre viitorul pe care și-l dorește. „Chimia îmi place foarte mult, încă din gimnaziu aveam o atracție pentru această materie. Mai departe vreau să merg la Facultatea de Medicină din Cluj, mai exact la Medicină Generală”, spune ea hotărât.
În privința examenelor finale, Sarah nu resimte o presiune excesivă pentru bacalaureat, concentrându-se mai mult pe admiterea la Medicină, pe care o consideră examenul cel mai important. „Pentru bacalaureat nu am emoții foarte mari. M-am pregătit în ultimii doi ani pentru admiterea la Medicină. Acesta este, de fapt, examenul cel mai important pentru mine”, mărturisește ea.
Cu ambiție și o direcție clară, Sarah se pregătește acum pentru următoarea etapă a parcursului său educațional, considerând admiterea la Facultatea de Medicină pasul decisiv spre cariera pe care și-o dorește.
