Hackathonul internațional Defense-X, organizat de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, revine în perioada 21-23 iunie 2026 în Poligonul de instrucție Perii Dăii, cu o ediție extinsă ce marchează transformarea evenimentului dintr-un simplu maraton de creație tehnologică într-o platformă națională dedicată inovării aplicate în domeniile apărării, securității și tehnologiilor emergente.
După succesul primei ediții, care a reunit reprezentanți ai mediului militar, academic și tehnologic, Defense-X 2026 își propune să accelereze transferul tehnologic și să dezvolte soluții adaptate provocărilor actuale din mediul operațional. Organizatorii anunță o participare semnificativ mai mare față de anul precedent, cu implicarea unor companii de tehnologie, startup-uri deep-tech, universități și centre de cercetare, contribuind astfel la consolidarea unui ecosistem orientat către rezultate concrete și aplicabilitate practică.
Competiția va cuprinde dezvoltarea și prezentarea unor soluții inovatoare în domenii strategice precum securitatea cibernetică, sistemele autonome și robotica, inteligența artificială pentru comunicații tactice și sprijin decizional, vehiculele aeriene și terestre fără pilot, războiul electronic, monitorizarea spectrului electromagnetic, simularea și instruirea prin realitate virtuală, precum și infrastructurile digitale reziliente pentru operațiuni în teren.
Printre proiectele tehnologice înscrise în competiție se numără Redshift, un sistem de supraveghere și interceptare axat pe fiabilitatea avionicii; AEGIS Drone, o dronă autonomă pentru detectarea și clasificarea amenințărilor; Symbiote BCI, o platformă EEG pentru evaluarea încărcării cognitive a operatorilor de drone FPV; IMDCM Drones, un poligon virtual pentru testarea configurațiilor UAV; Nanolabs, un sistem automatizat de detectare și cartografiere a minelor terestre; Rapid Mesh, o infrastructură IT portabilă pentru comunicații și servicii AI în teren; și multe altele, acoperind o gamă largă de tehnologii avansate.
Evenimentul va reuni și companii importante din domeniul tehnologic și al apărării, precum Oves Enterprise, BraveX Aero, CARFIL, Rheinmetall Automecanica, QUBIZ și ORBOTIX, alături de organizații precum CERT-Transilvania și Romanian Space Initiative. Participarea instituțiilor de învățământ superior militar, printre care Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, precum și a reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale și Directoratului Național de Securitate Cibernetică, subliniază caracterul complex și integrat al evenimentului.
O noutate importantă a ediției din 2026 este introducerea unei componente dedicate demonstrațiilor și validării practice a soluțiilor dezvoltate, care vor fi testate în condiții apropiate de cele operaționale reale. Această etapă facilitează interacțiunea directă dintre dezvoltatori, utilizatori și factorii de decizie, consolidând rolul Defense-X ca accelerator al inovării în domeniul apărării și contribuind la identificarea tehnologiilor cu potențial real de implementare în securitatea națională.
Defense-X 2026 se afirmă astfel ca o platformă esențială de colaborare între mediul militar, universități, institute de cercetare, startup-uri și industrie, având ca scop transformarea ideilor inovatoare în capabilități concrete pentru apărare și securitate.
