Asociația Pro Infrastructură solicită menținerea circulației pe Autostrada A10 și cere CNAIR să renunțe la închiderea completă a tronsonului afectat de o alunecare de teren. Reprezentanții asociației atrag atenția că autoritățile intenționează să închidă total circulația între nodurile Unirea și Turda, forțând șoferii să utilizeze DN1 pe o distanță de aproximativ 19 kilometri. Aceștia susțin că traficul ar putea fi deviat temporar pe sensul opus al autostrăzii, care nu este afectat de alunecare.
Potrivit Asociației Pro Infrastructură, este necesară o expertiză tehnică pentru a stabili cauzele și soluțiile de remediere, însă acest lucru nu ar trebui să ducă la închiderea completă a autostrăzii. „Surparea trebuie luată în serios, iar expertiza va arăta cauzele, soluțiile și costurile reparației. Lucrările vor fi complexe, scumpe și de durată, necesitând licitație, proiectare și execuție,” explică reprezentanții asociației.
Aceștia avertizează că lucrările ar putea dura luni sau chiar ani, iar devierea traficului pe DN1 ar expune participanții la trafic unor riscuri suplimentare, din cauza curbelor, pantelor periculoase și localităților de pe traseu. „Din experiența noastră, vorbim de multe luni sau ani, timp în care CNAIR propune un drum național periculos pentru șoferi,” spun aceștia.
O soluție tehnică simplă, folosită frecvent în alte țări europene, este devierea temporară a circulației pe sensul opus al autostrăzii, pe o distanță de aproximativ 2,5 kilometri, cu restricții de viteză, semnalizare corespunzătoare și supraveghere din partea Poliției. „Traficul ar putea fi deviat pe sensul spre Sebeș, cu restricție de viteză de maximum 80 km/h, marcaje temporare și patrulare polițienească pentru respectarea regulilor,” precizează Asociația.
În final, Asociația Pro Infrastructură solicită autorităților să păstreze deschisă Autostrada A10 prin implementarea acestei soluții provizorii. „Cerem decidenților să își aducă aminte că sunt în slujba cetățenilor și să facă toate demersurile pentru a menține circulația în siguranță. În caz contrar, le sugerăm să își schimbe denumirea în Compania Națională de Închidere a Infrastructurii Rutiere,” conchid reprezentanții asociației.
