Recent, am scris un articol în care am detaliat un experiment civic pe care l-am pus în practică în perioada 31 iulie (luni) și 3 august (joi) cu aleșii noștri locali. Mai exact, am vrut să văd câți dintre consilieri își respectau programul pentru audiențe cu publicul din propria inițiativă, adică fără să fie anunțați în avans. Din păcate, acel experiment a scos la iveală că majoritatea consilierilor nu se prezentau la aceste ședințe din oficiu.

Pentru a putea duce acest experiment mai departe, am decis că pentru săptămâna următoare (07-10 august) îi voi anunța în avans pe consilieri de prezența mea la aceste audiențe. E-mailul l-am scris duminică dimineața (06/08) și trebuie să precizez că din cei 20 de consilieri pe care am încercat să-i contactez, doar unul singur mi-a răspuns – dl. Crișan Sergiu-Călin (USR).

E-mail trimis consilierilor locali pentru programarea audientelor (Duminica – August 6 – 9:52 AM).
Singurul raspuns primit a fost de la consilierul USR – Crișan Sergiu-Călin.

Deci, care au fost rezultatele de această dată?

Luni (07/08/2023) – Programare audiențe

Luni m-am îndreptat spre primăria orașului și la intrare (14:10), am fost informat de un ofițer al poliției locale, care avea un program tipărit pentru acea zi, că unii consilieri nu vor fi disponibili pentru audiențe. Conform tabelului, dl. Viceprimar Sima (PNL) nu era disponibil inițial de la ora 14:00 fiind la un curs profesional. Totuși, trebuie menționat că acesta s-a făcut disponibil de la ora 17:00. Dl. Chiorean Iustin (PNL) era plecat din localitate, doamna Tichindelean Stefania (PNL) era în concediu medical și dl. Brăteanu Iulian-Cosmin (PNL) era în concediu de odihnă. Nu vreau să spun că aceste informații nu sunt corecte, dar ceea ce este dezamăgitor este faptul că niciunul dintre acești consilieri nu mi-a răspuns la emailul pe care l-am trimis duminică dimineața, iar niciunul dintre ei nu și-a actualizat programul de audiențe cu aceste detalii pe pagina oficială.

Trebuie menționat că din motive personale nu am mai ajuns la întâlnirile cu dl. Dobai Paul-Adrian (PNL) și dl. Toderici Marius-Ioan (PNL) și cu această ocazie doresc să-mi cer scuze public față de ei.

La ora 17:25 m-am întors înapoi la Sala Thellman pentru o audiență în simultan cu dl. Boca Teofil (PNL), dl. Marginean Mircea-Ioan (PNL), dl. Cotei Mihai Gheorghe (PNL) și dl. viceprimar Sima Dan (PNL). Desi am dorit să aflu de la consilieri care este viziunea lor pentru oraș și ce proiecte au inițiat sau doresc să inițieze, dl. Sima mi-a atras atenția că audiențele sunt strict pentru acei cetățeni care doresc să-și exprime nedumeririle legate de oraș. I-am răspuns dlui Sima că atunci o să vorbesc despre câteva probleme pe care eu le-am remarcat în Mediaș.

  • Absența consilierilor la audiențele de săptămâna trecută (31/07-03/08)

Am bătut moneda pe faptul că niciunul dintre consilieri nu a participat din oficiu la audiențele cu publicul, dezamăgit fiind, deoarece acest program ar trebui respectat indiferent de câți cetățeni s-ar prezenta. Am mai menționat că, dacă consilierii nu se pot prezenta din oficiu, ar fi mult mai onest ca programul de pe pagina de audiențe să fie modificat în așa fel încât să arate doar numele consilierilor, numărul lor de telefon, adresele de e-mail și niște instrucțiuni clare despre cum să se programeze o audiență.

  • Noii stâlpi plantați în oraș pentru sistemul de troleibuz

Am atras atenția consilierilor că prin oraș, dar în special în cartierul Moșnei, există un număr foarte mare de stâlpi care, pe lângă faptul că arată urât, ocupă spațiul de pe trotuare și strică peisagistica orașului. Am mai făcut și referire la faptul că orașe precum Sibiu și Târgu Mureș au făcut tranziția la autobuze moderne electrice, care se dovedesc a fi mult mai elegante și mai practice. Nu este de înțeles de ce Mediașul nu a procedat la fel, când ne gândim că este un oraș mai mic atât ca suprafață, cât și ca populație.

    “Orasul stalpilor” – Medias – Zona Mosnei                               
Autobuzele electrice din Sibiu
  • Lipsa spațiilor de agrement în cartierul Moșnei

Am dat exemplu cartierul Moșnei unde există o lipsă acută de spații de joacă, fie că e vorba de parcuri sau terenuri de sport. Deși pădurile sunt mai aproape de acest cartier, fiind în deal, nu sunt la fel de accesibile pentru pensionari, persoane cu dizabilități sau pentru părinți cu copii mici (cărucior). Am mai menționat că deși primăria a aprobat noi construcții (case) la marginea orașului în acest cartier, în planul lor urbanistic nu s-au gândit să amenajeze spații noi de joacă sau de sport.

  • Curțile scolilor care sunt închise după program, dar și în timpul verii

Am dat exemplu consilierilor cum, în copilărie, îmi petreceam după-amieziile, dar în special verile, făcând sport în curtea școlilor – fie la Școala Generală #2 (George Popa) sau pe terenurile din curtea „Petrolului” (Școala Națională de Gaz). Astăzi, deși o lege care cere deschiderea acestor spații a trecut în parlament, Mediașul continuă să țină aceste spații închise.

  • Lipsa unei legături pietonale din Autogara și statia de tren (CFR)

Desigur, deși am specificat că Autogara a fost reabilitată într-o manieră acceptabilă, ceea ce a rămas nereabilitat sunt scările de la autogară, care ar trebui să le ofere oamenilor o rută rapidă și directă către primul peron din stația de tren. Cei care sunt familiarizați cu acea zonă a orașului știu că scările de la autogară nu au mai fost îngrijite sau modernizate de peste 10-15 ani. Când urci aceste scări, ești întâmpinat de un spațiu foarte neîngrijit, care seamănă mai mult cu o câmpie decât cu o gară din secolul XXI. Mai rău, gardul instalat recent, care separă noul peron reabilitat și spațiul neîngrijit, indică o lipsă de coordonare între autoritățile locale și cele regionale/naționale (CFR).

    Accesul “direct” de la autogara Medias la gara de tren (CFR) din oras.

Punctul final pe care l-am adus în atenția consilierilor a fost în legătură cu ultima ședință ordinară care a avut loc pe data de 26 iulie 2023. Le-am reamintit consilierilor PNL că au votat o rectificare bugetară care a adăugat zeci de milioane de lei pentru anumite proiecte deja în execuție, prin împrumuturi de la bănci. Dar ceea ce mi s-a părut mai grav este detaliul că pentru un număr de proiecte, valoarea adăugată este mai mare decât valoarea inițială a proiectului. Ca exemplu, inițial, prin HCL nr. 145/2023 – Reabilitarea/Modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 4 (St. L. Roth) s-a aprobat o sumă de 12.641.330 lei pentru proiect, însă câteva luni mai târziu, în ședința din iulie, toți cei 16 consilieri PNL au votat în favoarea rectificării bugetare care, doar pentru acest proiect, ar adăuga 14.000.000 lei, o sumă mai mare decât valoarea inițială. Mai grav este și faptul că, dacă adunăm toate sumele de pe paginile 9 și 10 din Anexa #4 din rectificarea bugetară, votată de PNL, vom vedea o cifră totală de 67.200.000 lei, sumă care reprezintă peste 10.000.000 de euro în împrumuturi de la bănci (BRD în acest caz). Desigur, nivelul de datorie al unei primării este un subiect important de discutat, dar mai important, după părerea mea, este de aflat cum de Primăria Mediaș a ajuns într-o situație unde a avut nevoie să se împrumute cu o sumă mai mare decât valoarea inițială a unui proiect, doar câteva luni mai târziu după ce aprobasera bugetul inițial.

Lista obiectivelor de investitii pe anul 2023

Din partea consilierilor PNL, mi s-a promis că voi primi în scris un răspuns pentru fiecare punct, din partea autorităților locale. În timpul audienței (30 de minute), majoritatea dialogului a avut loc între mine, dl Cotea și dl Sima. Consilierii Boca Teofil și dl Marginean Ioan abia s-au exprimat în timpul întâlnirii. Aș adăuga că de această dată mai era și un alt cetățean prezent în sală pentru audiență.

Marți (8/8/2023) – Programare audiențe

Pentru ziua de marți avem o noutate. Comparat cu săptămâna trecută, numele dlui Popa Lucian (PNL) a fost adăugat pe pagina de audiențe. Pentru că nu am primit niciun răspuns prin e-mail de la cei trei consilieri, am ajuns la sediul primăriei în jur de ora 15:15 pentru audiența cu dl. Popa Lucian, dar am fost informat de polițistul de la intrare că ambii consilieri din PNL sunt în concediu de odihnă și nu vor fi prezenți la audiențe. După ce am primit această informație, m-am deplasat la sediul PSD din centrul orașului să văd dacă-l găsesc pe dl. Costea Teodor Lucian (PSD).

Din fericire, l-am găsit pe dl. Costea la birou și am reușit să stau de vorbă cu el pentru vreo 20-25 de minute. A fost o conversație plăcută, cu schimburi de idei, mai deschisă decât ce avusesem până în acel moment cu consilierii PNL. Totuși, se putea constata cât de descurajat era consilierul PSD de faptul că grupul lor este atât de mic ca număr în consiliul local (sunt 3 consilieri din partea PSD-ului). Din acest motiv, zicea dl. Costea, ei ca grup nu au abilitatea de a se opune proiectelor pe care le consideră nocive.

Din partea publicului, din nou, nu am vazut nici un alt cetățean.

Miercuri (9/8/2023) – Programare audiențe

De această dată, din fericire, ziua de miercuri a fost o zi încărcată cu audiențe. Pe la ora 15:15 m-am întâlnit cu domnul Radu George Stelian (PNL) și am împărtășit aceeași listă de probleme pe care le-am dat-o colegilor lui în ziua de luni. Domnul Stelian a fost deschis la discuții și mi s-a părut receptiv. De la ora 15:50 m-am întâlnit cu doamna consilieră Avramescu Olimpia-Aurelia (PNL) care a fost, de asemenea, foarte amabilă și interesată de ceea ce am avut de zis. Singurul detaliu pe care nu l-am apreciat a fost acela că după ce am încheiat dialogul în jurul orei 16:25/16:30, dânsa nu a mai rămas în Sala Thellman până la ora 17:00, așa cum este scris în programul pentru audiențe. Dar și în acest caz trebuie menționat că în afară de mine, nu am văzut niciun alt cetățean să se prezinte pentru audiențe. De la ora 17:10 până la 17:35 am mers la sediul PNL unde domnul Tulinschi Alexandru Simion (PNL) era prezent. Și cu dânsul am avut o experiență plăcută în sensul că m-a ascultat și mi-a promis că voi primi un răspuns la numeroasele nedumeriri pe care i le-am prezentat.

Am ajuns la sediul PSD pe la 17:40 să-l întâlnesc pe dl. Veza Liviu (PSD), cel mai nou membru al Consiliului Local din Mediaș (a depus jurământul pe 26 iunie 2023), dar din păcate sediul era închis și nimeni nu a fost prezent.

De la ora 18:00 am fost programat să mă întâlnesc în persoană cu dl. Preda Ionuț (USR). Desi inițial nu primisem un răspuns via email din partea acestuia, am avut șansa să ne intersectăm în ziua de luni și să stabilim că ne vom întâlni la ora 18:00 la sediul partidului USR. Interacțiunea mea cu dl. Preda a fost foarte pozitivă și a ținut aproape o oră. Nu doar pentru faptul că m-a ascultat, dar și pentru faptul că era foarte deschis și dispus să vorbească despre activitatea lui ca și consilier sau despre ce crede el că are nevoie orașul pentru a merge mai bine. Singura critică pe care i-am prezentat-o a fost că aș fi preferat să-l văd votând mai mult „împotriva” proiectelor din Consiliul Local la care nu este de acord, în loc să voteze „abținere”. Totuși, din nou, ca o primă impresie, interacțiunea mea cu el a fost foarte bună.

De la ora 19:00 a avut loc o întâlnire de partid în cadrul filialei locale USR, la care consilierii USR – dl. Preda Ionuț și dl. Crișan Sergiu-Călin au participat, pe lângă ceilalți membri de partid. Am fost invitat de membrii filialei să particip la această întâlnire (deși nu sunt membru USR) ca să înțeleg mai bine ce teme se discută și să-mi fac o idee despre natura dialogului din interiorul partidului. Am fost plăcut surprins de conversația sănătoasă a oamenilor; nu am să intru în detalii, dar a fost încurajator să văd că fiecare persoană care a dorit să-și exprime o părere a putut. Mai important, grupul prezent a acceptat ca subiectele controversate să fie supuse la un vot și ca rezultatele finale să fie acceptate de toată lumea.

După întâlnirea de partid, am avut o conversație cu dl. Crișan Sergiu-Călin (USR), așa cum stabilisem inițial prin email, acesta fiind singurul consilier care mi-a răspuns prompt și profesional la cererea pentru audiență. Participând la ședința de partid, am reușit să-l observ pe dl. Crișan în avans. Chiar dacă nu eram de acord cu el pe fiecare punct, per total, pentru modul în care și-a exprimat ideile, pentru comportamentul în timpul dialogului, dar și pentru experiența dobândită în Consiliu, a continuat să-mi confirme impresia bună pe care mi-o formasem despre el. După ședință, am continuat să vorbim unu-la-unu, detaliindu-mi experiența lui ca și consilier și care sunt provocările fiind în opoziție cu un număr atât de mic de consilieri (USR are numai 2 consilieri la nivel local). La fel ca în cazul dlui Preda, i-am criticat recentele voturi de „abținere” în situații care ar fi meritat un vot „împotriva” și necesitatea unei exprimări mai vocale atunci când un proiect în cadrul Consiliului părea grabit sau pur și simplu prost făcut. Dar din nou, în general, mi-a făcut o foarte bună primă impresie întâlnirea cu dl. Crișan.

Aș sublinia că de-a lungul întregii zile nu am văzut pe nimeni altcineva să participe la audiențele cu consilierii.

Joi (10/8/2023) – Programare audiente

Joi m-am îndreptat din nou spre primărie și am ajuns pe la ora 16:10. Am fost informat de polițistul de la intrare că doamna consilier Duma Silvia Nicoleta (PNL) mă aștepta în sală. Am vorbit cu dânsa în jur de vreo 20 de minute, aducându-i la cunoștință aceleași probleme pe care le-am discutat cu colegii ei zilele precedente. Deși mi s-a părut o persoană serioasă și receptivă la ceea ce-i spuneam, nu deduceam de la dânsa vreo viziune mai profundă ca ales local.

După întâlnirea cu doamna consilier, m-am îndreptat spre sediul PNL din centru și la 17:10 m-am întâlnit cu dl Tănase Vasile (PNL). Domnul mi s-a părut receptiv și agreabil, dar fără o părere sau vreo idee concretă asupra temelor prezentate de mine. Aceasta este impresia cu care m-am despărțit de dânsul.

Ultima audiență pentru joi ar fi trebuit să fie cu doamna Suciu Anca Maria (PSD). Deși ea are în program numai două audiențe pe lună, când am ajuns la biroul PSD (17:35/17:40) ușa era încuiată și nimeni nu era în sediu.

Din nou, nu am văzut niciun alt cetățean să treacă sau să participe la vreuna din audiențele de joi.

Concluzii:

După două săptămâni în care am încercat să interacționez cu consilierii locali, le acord o lună pentru a-mi răspunde la nedumeririle pe care le-am exprimat în acest articol. Până atunci, aș dori să vă las cu niște concluzii finale despre consilierii noștri și cum cred eu că ar trebui să interacționăm cu ei.

1) Majoritatea consilierilor locali s-au obișnuit prost când vine vorba de audiențe cu publicul. Dacă tu, ca cetățean, nu inițiezi acest dialog, mai mult ca probabil, consilierul nu va participa la audiențe din oficiu.

2) Dacă ai luat inițiativa să-i contactezi pe consilieri în avans, un număr bun dintre ei vor participa la audiențe, deci încă există un simț al „responsabilității”. Adică, „ar fi rușinos să nu vin la audiență dacă omul a spus că va veni”. Este evident că, cu cât cetățeanul este mai activ (în societatea reală și nu doar pe Facebook), cu atât mai mulți consilieri vor fi obligați să participe și să-i ia în considerare.

3) Majoritatea consilierilor stau prost la răspunsul prin e-mail către cetățeni. Ceea ce mi se pare foarte interesant este faptul că majoritatea mi-au spus „Aveți numărul meu de telefon, să mă sunați în viitor și stabilim noi o dată când să ne întâlnim…”. Deși este de apreciat disponibilitatea consilierilor la telefon, o conversație sau un program stabilit prin scris (e-mail) conferă ceva mai organizat, mai bine pus la punct. O disponibilitate numai telefonică încurajează acel aspect negativ al culturii românești de „lasă că ne descurcăm noi”, „lasă că aranjăm noi ceva”.

4) Un număr bun de consilieri sunt oameni agreabili (după o primă audiență), nu dau impresia că ar fi agresivi sau dificili și chiar poți să ai cu ei o interacțiune civilizată.

5) Deși plăcuți, este evident că majoritatea consilierilor nu vor devia de la ordinele partidelor. Ca exemplu, faptul că majoritatea consilierilor PNL nu doreau să-și exprime nicio părere sau idee despre problemele pe care le-am adus pe tapet scoate la iveală o strategie de partid mai închisă vis-à-vis de cetățean. Chiar dacă nu am avut aceeași experiență cu consilierii din PSD sau USR, este adevărat că ele sunt partidele din opoziție și că au un număr mic de consilieri.

6) Cu o singură excepție, niciun alt cetățean nu a fost prezent la vreuna din audiențe pe perioada la care am participat. Este esențial ca din ce în ce mai mulți medișeni să participe la aceste audiențe și să-și contacteze consilierii despre diferitele probleme pe care le văd în oraș. Din nou, fără participarea cetățenilor în societatea reală, majoritatea ideilor, deciziilor și soluțiilor vor veni doar din cadrul partidelor din care aleșii locali fac parte.

Acest articol are ca drept scop informarea și încurajarea cetățenilor de a se implica în comunitatea lor.

Join the Conversation

1 Comentariu

  1. Felicitări pt efortul d-mv și pt implicare, m-aș bucura dacă v-ar urma și alții exemplul sau ați putea conlucra împreună pt mai mulți sorți de izbândă pt oraș.!

Publică un comentariu

Comentariu