Peste 600 de muncitori sunt implicați în construcția tronsonului patru al autostrăzii Sibiu – Pitești, secțiune ce se preconizează a fi deschisă traficului anul viitor. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, a anunțat că stadiul lucrărilor a ajuns la 80%.
Pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, antreprenorul a mobilizat peste 600 de persoane și 210 utilaje. Lucrările au început în vara anului 2023 și, conform estimărilor, traficul va fi deschis înainte de termen, în luna august a anului viitor. „Progresul fizic este avansat față de graficul inițial, iar antreprenorul are o mobilizare foarte bună”, a declarat Scriosteanu.
Detalii despre tuneluri
În prezent, se desfășoară lucrări la Tunelul Alina (sensul Pitești – Sibiu) și Tunelul Daniela (sensul Sibiu – Pitești). Structura de rezistență la tunelul Alina a fost finalizată, iar la tunelul Daniela se continuă lucrările prin utilizarea Cofrajului hidraulic pe secțiuni de 12,5 metri, activitate ce se va încheia în luna octombrie. De asemenea, au început instalarea sistemelor în ambele fire de tunel.
Structura de rezistență pentru cele trei tuneluri destinate situațiilor de urgență a fost finalizată. Acestea includ două tuneluri pietonale și unul destinat evacuării autovehiculelor. În prezent, se lucrează la bancheta laterală în tunelul Alina, iar hidroizolația exterioară a tunelului Daniela a fost finalizată. De asemenea, se montează sistemul de evacuare a apei pluviale în ambele fire de tunel.
Lucrările la cele două fire ale tunelului se desfășoară non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Secretarul de stat a subliniat importanța acestor activități pentru finalizarea proiectului în termenul stabilit.
