firmele riscă amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu deschid cont de plăți în 60 de zile

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești a publicat un ghid PDF cu regulile aplicabile în 2026 pentru operațiunile de încasări și plăți în numerar, potrivit startupcafe.ro.

Ghidul se adresează persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, liber-profesioniștilor, persoanelor fizice care desfășoară activități independente, asocierilor și altor entități cu sau fără personalitate juridică. Regulile se aplică inclusiv operațiunilor efectuate în valută pe teritoriul României, caz în care încadrarea în plafoane se face în funcție de cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data operațiunii.

Obligația de cont bancar și amenzile prevăzute

Potrivit documentului, persoanele juridice au obligația să dețină cel puțin un cont de plăți în România sau la o unitate a Trezoreriei Statului pe toată durata activității.

Firmele nou-înființate au la dispoziție maximum 60 de zile lucrătoare de la data înființării pentru a-și deschide un astfel de cont. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 10.000 de lei.

Ghidul precizează totodată că beneficiarii de venituri de natură salarială plătite de angajator, precum și cei care primesc pensii, indemnizații și alocații de asistență socială de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale sau de la bugetele locale, au dreptul să opteze între a primi sumele în numerar sau prin mijloace moderne de plată.

Plafoane zilnice pentru tranzacții cash

Pentru operațiunile de încasări și plăți în numerar între firme, sunt permise următoarele operațiuni:

  • încasări de la operatori economici, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
  • încasări efectuate de magazinele de tip cash and carry, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
  • plăți către operatori economici, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
  • plăți către magazinele de tip cash and carry, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
  • plăți din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei pentru fiecare persoană.

Interzicerea fragmentării plăților

Ghidul interzice explicit fragmentarea încasărilor sau a plăților în numerar pentru facturile care depășesc plafoanele de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul magazinelor cash and carry, precum și fragmentarea facturilor emise pentru o singură livrare de bunuri sau prestare de servicii care depășește aceste sume.

Pentru facturile care depășesc plafoanele legale, operatorii economici pot achita în numerar doar suma de până la 5.000 lei, respectiv 10.000 lei către magazinele cash and carry, iar diferența trebuie plătită exclusiv prin instrumente de plată fără numerar.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu o amendă de 25% din suma care depășește plafonul pentru fiecare tip de operațiune, dar nu mai puțin de 500 de lei.

===CORP===

Lasă un comentariu

Comentariu