Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea din arestul la domiciliu a lui Dorian Potra și Alexandru Cosmin Potra, fiul și nepotul lui Horațiu Potra. Aceștia vor fi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 2 aprilie 2026 și până la 31 mai 2026.
Decizia implică și restricții, cei doi neavând voie să comunice cu Călin Georgesscu. Contestația depusă de Horațiu Potra pentru a solicita eliberarea din arestul preventiv a fost respinsă ca fiind nefondată, însă instanța a admis contestațiile fiului și nepotului său, desființând parțial o încheiere anterioară.
În timpul controlului judiciar, Dorian și Alexandru Potra vor trebui să respecte o serie de obligații, printre care:
– să se prezinte la instanță ori de câte ori sunt chemați;
– să informeze imediat organul judiciar despre orice schimbare a locuinței;
– să se prezinte la Poliția Municipiului Mediaș conform programului de supraveghere sau la cererea acestora;
– să nu părăsească România fără aprobatul organului judiciar;
– să nu comunice cu ceilalți inculpați sau martorii menționați în rechizitoriu;
– să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere;
– să nu dețină, folosească sau poarte arme.
De asemenea, prin aceeași decizie, ICCJ a revocat măsura preventivă a controlului judiciar pentru alți inculpați, inclusiv Hauptman Manfred-Ioan, Panța Dan Cristian, Lăpădatu Claudiu Marian, Moldovan Dionisie și Lascu Bogdan Florin.
