mediasean reținut pentru jaf de 160.000 de euro și aur în alba

Un bărbat de 52 de ani din Mediaș a fost reținut de polițiștii din Alba, fiind acuzat că a participat la un furt de proporții comis la începutul lunii iulie.

Potrivit Ora de Sibiu, prejudiciul se ridică la 160.000 de euro și 1,5 kilograme de aur, bunurile fiind sustrase dintr-un imobil din orașul Teiuș.

Percheziții în Mediaș și Târnava

La data de 29 iulie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 52 de ani din Mediaș, cercetat pentru furt calificat.

Din cercetări a reieșit că acesta ar fi acționat împreună cu alți doi bărbați: unul de 39 de ani, tot din Mediaș, și altul de 36 de ani, din orașul Teiuș.

„Bărbatul de 52 de ani, din municipiul Mediaș, împreună cu alți doi bărbați, de 39 de ani, din municipiul Mediaș, respectiv 36 de ani, din orașul Teiuș, s-ar fi deplasat în orașul Teiuș, în cursul zilei de 3 iulie 2026, și ar fi pătruns, prin efracție, într-un imobil din care ar fi sustras 160.000 de euro și 1,5 kilograme de aur”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Pentru documentarea cauzei, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare în municipiul Mediaș și în localitatea Târnava, județul Sibiu. „La data de 29 iulie 2026, polițiștii au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară (…) în municipiul Mediaș și în localitatea Târnava, județul Sibiu, fiind descoperite și ridicate dispozitive electronice”, a precizat IPJ Alba.

Un alt suspect fusese reținut anterior

Ancheta a început cu câteva săptămâni înainte. La 8 iulie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba au efectuat șase percheziții în Alba Iulia, Blaj și Teiuș, în urma cărora au ridicat mai multe dispozitive electronice utile anchetei.

În aceeași zi, a fost reținut pentru 24 de ore bărbatul de 36 de ani din Teiuș, cercetat pentru complicitate la furt calificat. Ulterior, acesta a fost prezentat procurorilor, care au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă

Acțiunea polițiștilor din Alba a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Alba Iulia, Blaj și Teiuș, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al Serviciului Criminalistic și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

„În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, recuperării prejudiciului și identificării tuturor persoanelor implicate”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Lasă un comentariu

Comentariu