mesajul lui sergiu buș la despărțirea de sibiu sper ca fc hermannstadt să facă doi pași în față

După ce FC Hermannstadt a anunțat oficial despărțirea de Sergiu Buș, fostul atacant al echipei a transmis un mesaj de mulțumire și susținere pe pagina sa de socializare. După doi ani petrecuți la Sibiu, Buș, în vârstă de 33 de ani, va continua cariera la o altă formație, însă și-a exprimat dorința ca FC Hermannstadt să revină cât mai curând în Superliga.

„Mulțumesc AFC Hermannstadt! Din păcate, a fost un sezon dezamăgitor. Sper ca după acest pas mare înapoi, familia Hermannstadt să facă doi pași înainte și să se bucure de performanțe mult mai mari! Succes!”, a scris Sergiu Buș.

În sezonul recent încheiat, atacantul a evoluat în 42 de partide oficiale, atât în campionat, cât și în cupă, pentru FC Hermannstadt, reușind să înscrie 10 goluri în total, în cele 1663 de minute petrecute pe teren.

Sergiu Buș are în palmares și perioade petrecute la Gaz Metan Mediaș, în 2012 și între 2019-2020, când clubul medieșean a refuzat o ofertă de 500.000 de euro venită din partea celor de la FCSB pentru transferul său.

În sezonul precedent, Buș a absentat doar în două meciuri de campionat, cu Slobozia și Rapid, fiind prezent în restul partidelor echipei sibiene din Superliga, de cele mai multe ori intrând pe teren în repriza a doua. A fost titular integral doar în partida cu Petrolul, disputată pe teren propriu și încheiată la egalitate, scor 1-1, pe 21 decembrie 2025.

Lasă un comentariu

Comentariu