Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat vineri, 11 septembrie 2026, că a semnat ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru programul de baterii, un proiect finanțat cu 400 de milioane de lei destinat stocării energiei.
Anunțul a fost făcut printr-o postare pe Facebook, potrivit Mediafax.
Ministra a precizat că modul de alocare a fondurilor se schimbă față de programele anterioare, în care banii se acordau în ordinea depunerii cererilor. De această dată, criteriile de selecție vor fi diferite. „Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru stocare! Se vor evalua dosarele în funcție de două criterii: contribuția proprie a prosumatorului și capacitatea care va fi instalată”, a explicat Diana Buzoianu.
Ministra a mai anunțat că platforma de înscriere urmează să fie modificată, fără a oferi însă detalii suplimentare despre modul în care va funcționa noul sistem de aplicare.
Lansarea în octombrie
Potrivit ministrei interimare, „în luna octombrie, din informațiile de la AFM, se va putea lansa programul”. Anunțul vine la o lună după ce Buzoianu declarase că prosumatorii ar putea primi până la 15.000 de lei pentru baterii de stocare, sumă alocată tot prin programul finanțat de AFM.
Bugetul total al programului este de 400 de milioane de lei, iar ghidul acestuia a fost pus în transparență decizională în luna august, pentru dezbatere publică. Atunci, ministra declara: „400 de milioane de lei vor fi investiți în baterii la nivel național prin fondul de mediu! Prin implementarea finală a acestui program la nivel național vom asigura stocarea a minim 400 MWh”.
Programul se adresează prosumatorilor, persoane care produc și consumă propria energie electrică, de regulă prin panouri fotovoltaice, și care ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea de sisteme de stocare a energiei în gospodăriile proprii.
