Elevii care intră în clasa a VIII-a în anul școlar 2026-2027 nu vor susține un examen suplimentar de admitere la liceu, iar Evaluarea Națională va păstra aceeași formă ca în anul precedent.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Mihai Dimian, într-un interviu acordat Mediafax, în contextul dezbaterii parlamentare asupra regulilor de admitere în licee care s-a intensificat recent.
Ministrul a subliniat importanța acestui mesaj pentru familii: „Este foarte important ca atât părinții, cât și elevii care vor intra în clasa a VIII-a să știe că nu se va organiza un astfel de concurs de admitere. Evaluarea Națională va avea forma din anul precedent”.
Parlamentul dezbate prorogarea sau abrogarea admiterii separate
Potrivit ministrului, în Parlament se discută fie abrogarea, fie prorogarea prevederii care permite liceelor să organizeze propriul concurs de admitere. Dimian a dezvăluit că a avut întâlniri cu parlamentari ai principalelor partide înainte de depunerea proiectelor legislative.
„Din ceea ce am înțeles de la ei, PSD și PNL erau dispuși către prorogare, iar USR dorea abrogarea articolului. Ulterior însă am văzut o discuție foarte aprinsă între abrogare și prorogare, dar ideea era să amânăm în primul rând acest concurs. Sau să-l abrogăm”, a explicat Dimian.
Ministrul consideră că problema nu este prezența unui concurs de admitere, ci modul prea vag în care a fost introdus în legislație, ceea ce a permis o aplicare neuniformă. El a subliniat necesitatea unei îmbunătățiri a sistemului de admitere, inclusiv prin legarea acestuia de profilul liceal ales de elev.
Manualele pentru clasa a IX-a vor fi disponibile mai întâi în format digital
Un alt subiect abordat a fost situația manualelor școlare. Ministrul a precizat că noile manuale pentru clasa a IX-a au fost realizate în urma unei schimbări a planurilor-cadru și a programelor școlare.
„A avut loc o reformă curriculară; avem un nou plan-cadru, de la clasa a IX-a până la a XII-a”, a explicat Dimian. Potrivit acestuia, aproximativ 80% dintre noile programe au fost aprobate anul trecut, iar restul la începutul acestui an, totalul fiind de circa 700 de programe școlare aprobate.
Dimian a justificat întârzierea cu procedura administrativă: documentația a fost transmisă către ANAP a doua zi după votarea bugetului de stat, pe 28 martie. Evaluarea ofertelor s-a încheiat pe 15 august, cu până la 11 manuale de evaluat în unele discipline.
Conform calendarului prezentat, rezultatele finale vor fi anunțate în jurul datei de 15 septembrie 2026. Manualele vor fi disponibile mai întâi în format digital, urmând ca versiunea tipărită să apară după două până la patru săptămâni. Pentru perioada de tranziție au fost elaborate repere metodologice destinate profesorilor.
Nemulțumirea cadrelor didactice și bugetul educației
Ministrul a recunoscut o nemulțumire justificată în rândul profesorilor, generată de creșterea normelor didactice, reducerea tarifelor pentru plata cu ora și scăderea respectului față de profesie. „Această paletă de factori cred că intervin într-o nemulțumire justificată din partea profesională”, a spus Dimian.
Pe tema bugetului, ministrul a afirmat că cheltuielile de personal ale Ministerului Educației au scăzut cu 16% în prima jumătate a anului, precizând că reducerea privește aparatul ministerului, nu școlile. El a avertizat asupra efectelor pe termen lung: „Dacă tu scazi de aici, de la educație, acum poate nu vezi. Vezi anumite nemulțumiri, anumite proteste. Dar peste 10, 15 ani vei vedea tineri mai puțin educați care nu pot obține un loc de muncă sau nu pot dezvolta o afacere”.
Referitor la burse, ministrul a respins ideea unei reduceri. Propunerea nu prevede scăderea perioadei sau a cuantumului bursei sociale, ci creșterea cu 7% a pragului de venit pentru acces, ceea ce ar duce la mai mulți beneficiari. Dimian consideră legitimă o discuție asupra modului de distribuire a sumei anuale de 3.600 de lei — în 12 tranșe de 300 de lei sau nouă tranșe de 400 de lei — argumentând că tranșe mai mari în perioada didactică ar putea motiva prezența la cursuri.
