polițist al poliției sibiu, ilustrație pentru avertismentul privind fraudele cu amenzi false

Un agent de la Poliția Rutieră Mediaș a fost destituit din Poliția Română în urma unei cercetări disciplinare care a durat două luni. Motivele invocate de superiori țin strict de viața privată a acestuia: a fost filmat în lenjerie intimă în timp ce pescuia pe malul râului Târnava și a fost surprins dând bani lăutarilor la o petrecere.

Potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, polițistul se afla în timpul liber în ambele situații care au dus la destituire.

Videoclipul de la pescuit, răspândit pe TikTok

Primul incident s-a petrecut pe malul râului Târnava Mare. Polițistul pescuia și a intrat în apă pentru a curăța locul de crengi. În timpul acestei operațiuni, și-a rupt pantalonii scurți, motiv pentru care a continuat activitatea în lenjerie intimă.

Deși agentul le-a cerut expres unor cunoscuți aflați în zonă să șteargă o filmare făcută în glumă, videoclipul de 46 de secunde a ajuns pe platforma TikTok, strângând puțin peste 900 de vizualizări. Imaginile au devenit ulterior mijloc de probă în dosarul disciplinar.

Filmare și în local din Mediaș

A doua abatere reținută în dosar s-a petrecut și ea în timpul liber, într-un local din Mediaș. Polițistul a fost filmat în timp ce dansa și le oferea bani unor cântăreți de manele, primind în schimb o dedicație. Imaginile au fost postate în mediul online fără acordul său.

Concluzia cercetării disciplinare care a dus la destituire s-a rezumat la o frază din actele oficiale: „apare pe platformele de socializare în prezența unor persoane din mediul infracțional, comportamentul adoptat de către acesta putând aduce atingere imaginii și prestigiului instituției”.

Sindicaliștii critică decizia ca fiind disproporționată

Reprezentanții Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” atrag atenția că decizia de concediere este extrem de severă și disproporționată. Ei subliniază că în dosar nu au fost depuse cazierul judiciar sau alte hotărâri judecătorești care să demonstreze concret că persoanele aflate în jurul polițistului la pescuit sau în local erau „certate cu legea”.

În plus, sindicaliștii arată că ofițerii de la Control Intern au ignorat un detaliu esențial: fiind polițist operativ, agentul avea sarcina să culeagă informații din teren. Interacțiunile sale cu diverse tipuri de persoane din oraș erau justificate chiar de fișa postului.

===CORP===

Lasă un comentariu

Comentariu