Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a realizat recent vizite la domiciliul mai multor seniori din oraș. Aceștia sunt descendenți ai veteranilor de război și ai celor deportați politic, precum și persoane care, prin viața și valorile lor, reprezintă exemple demne de urmat pentru tineri.
Această inițiativă a avut ca scop exprimarea respectului și recunoștinței față de sacrificiile și suferințele îndurate de generațiile anterioare, contribuind astfel la păstrarea vie a memoriei istorice. Cu ocazia întâlnirilor, edilul a oferit diplome de apreciere și mici cadouri simbolice pentru a sublinia recunoștința față de aceste persoane.
„Am avut bucuria să mă întâlnesc în această perioadă cu medieșeni cu vârste cuprinse între 90 și 99 de ani. A fost o plăcere să le ascult povestea de viață, să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru orașul nostru și să le urez Sărbători binecuvântate,” a declarat primarul Gheorghe Roman.
