Ora de Mediaș
Știri în direct

Problema urșilor din Mediaș – Viceprimarul spune că este o problemă

0

Viceprimarul Christine Thellmann spune pentru oradesibiu.ro că medieşenii sunt în siguranţă, dar că totuşi apariţia în oraş sâmbătă a unui urs, după ce în ultimele zece zile, un altul a fost văzut de cetăţenii care au alertat Poliţia Locală, este „o problemă care trebuie tratată serios.”

Doamna viceprimar nu ştia de cei doi urşi care au vizitat Mediaşul în ultimele zece zile, însă ea spune că cei care conduc ocoalele silvice pot soluţiona situaţia, ca urşii să rămână în pădure, să nu mai umble pe străzile din municipiul Mediaş. „Cu siguranţă este o problemă care trebuie tratată foarte serios. În momentul de faţă nu deţin informaţii despre ultima „vizită”, dar autorităţile competente, care au acest subiect în discuţii, vor elabora puncte de vedere, ocolul silvic. Eu cred că ocoalele silvice care au această problemă în portofoliul lor, se vor ocupa în momentul de faţă de problema urşilor”, a declarat sâmbătă, viceprimarul Mediaşului, Christine Thellmann. Aceasta spune că ea personal nu a văzut niciun urs în oraş, mai mult chiar că aleargă fără nicio teamă prin zonele de pădure din jurul municipiului, fără a se teme de urs. „Personal şi eu practic sportul în aer liber şi eu merg foarte des, la alergare în zonele de pădure din jurul Mediaşului şi nu am avut niciodată vreo problemă sau vreo întâlnire neplăcută”, a explicat Christine Thellmann.

Patru urşi în judeţ, în trei zile
Sâmbătă dimineaţa la ora 6.30, un echipaj de poliţişti locali din Mediaş s-au întâlnit cu un urs, pe care au reuşit să îl sperie şi să îl alunge din oraş. „A fost prin oraş, pe DN14A. Era pe stradă, pe trotuar. Era un echipaj în patrulare şi când au ajuns în zona respectivă au dat de urs. Nu e nimeni rănit. A fost aprinsă rampa din dotarea maşinii şi s-a speriat şi a luat-o la fugă pe malul Târnavei”, a declarat şeful Poliţiei Locale din Mediaş, Ilarie Sideraş. Potrivit acestuia, poliţiştii locali au fost chemaţi şi acum zece zile, de cetăţenii din Mediaş, să alunge un urs care îşi făcuse apariţia, la ieşirea din oraş, spre Sighişoara. Acum un an, prin centrul Mediaşului, printre terase, un alt urs s-a plimbat fără a răni pe nimeni.
În această sătămână, în ultimele trei zile, în judeţul Sibiu oamenii s-au întâlnit cu 4 urşi: unul, sâmbătă, la Mediaş, unul joi seara, la Sălişte, care a apărut în curtea drumarilor şi a poliţiştilor care se ocupă de autostrada A1 şi alţi doi care au fost pe DN1, la Boiţa, tot joi seara. Din cei patru urşi, unul e mort, doi au fost răniţi după ce au fost loviţi de maşini şi cel de la Mediaş se pare că e cel mai norocos şi a scăpat doar cu o sperietură. Drumarii atrag atenţia că animalele sălbatice pătrund pe şosele şi pun în pericol siguranţa circulaţiei, reprezentând o problemă reală în judeţul Sibiu, unde situaţia a scăpat de sub control. De la începutul anului, trei urşi au murit pe autostrada A1, în judeţul Sibiu. Afirmaţia a fost făcută vineri de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes. Reprezentantul DRDP Braşov recunoaşte că nici gardurile electrice nu mai pot împiedica urşii să traverseze autostrada A1, în judeţul Sibiu. „Acesta este şi apelul nostru: este clar că în judeţul Sibiu este o problemă cu animalele sălbatice, iar situaţia pare scăpată de sub control. Suntem deja în faza în care nişte garduri electrice nu rezolvă situaţia. Trebuie găsite soluţii la sursă, adică animalele trebuie ţinute în păduri de către administratorii fondurilor de vânătoare. Ursul de aseară a pătruns pe corpul autostrăzii prin nodul Sălişte, folosind bretelele de acces unde oricum nu vor exista garduri niciodată”, a mai precizat Robert Elekes.
Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a declarat luna trecută, la Sibiu, după ce un urs a murit pe autostrada A1, că sunt prea mulţi în România, adică peste 6.000, ceea ce reprezintă o problemă, iar aceasta ar trebui rezolvată de Ministerul Mediului, singurul care poate decide dacă un exemplar din această specie poate fi împuşcat. „Ursul are o biologie. Este un animal omnivor. El se hrăneşte atât în pădure, cât şi în terenurile goale. Nu întotdeauna în pădure iarna îi mai rămâne hrană. Are tendinţa să se ducă după consumuri suculente, gen porumb, fructe. Este tendinţa naturală, biologică a lui. Aşa l-a născut Dumnezeu. Nu îl putem ţine în pădure. (…) Avem o populaţie foarte mare de urşi, de peste 6.000 de urşi în ţară. Am adoptat o directivă europeană pe mediu, această specie este trecută la lista speciilor periclitate, pe cale de dispariţie. (…) Este o problemă pentru care, într-adevăr, Ministerul Mediului trebuie să găsească o soluţie”, a declarat directorul general al RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, într-o conferinţă de presă, organizată la Sibiu.

Jandarmii ne sfătuiesc să nu fugim dacă ne întânim cu ursul
Jandarmeria Sibiu a comunicat populaţiei, ce să facă dacă se întâlneşte cu ursul. Pentru a preveni evenimentele nedorite și pentru că este bine ca oamenii să fie pregătiți în cazul întâlnirii cu urșii, Jandarmeria Sibiu lansează un set de sfaturi, de care pot ține cont în cazul apariției acestora, respectiv:
– nu-i hrăniţi;
– dacă întâlniţi doar puii, îndepărtați-vă, cu siguranţă ursoaica este în preajmă;
– dacă ursul vă vede, rămâneți calmi și nu aruncați cu pietre sau cu alte obiecte;
– faceți zgomot, gălăgia sperie urşii, astfel pot fi ţinuţi la distanţă;
– tineți cont de faptul că mirosurile dulci îi atrag întotdeauna;
– nu mizaţi că e destulă distanţă până la urs și îndepărtați-vă de el;
– nu fugiţi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet