românia fără energia nucleară de la cernavodă, cel puțin 10 zile: ce se întâmplă cu facturile

România a rămas fără energie nucleară joi, 13 august 2026, după oprirea controlată a reactorului 2 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, conform HotNews.ro. Primul reactor fusese deja oprit la sfârșitul lunii iulie, din cauza debitului scăzut al Dunării.

Oprirea celor două unități înseamnă o cincime mai puțină energie electrică în sistem. Unitățile 1 și 2 au fiecare o capacitate de 700 MW, reprezentând 20% din totalul producției de energie din România.

Ministerul Energiei se bazează pe alternative și importuri

Ministerul Energiei susține că oprirea producției de la Cernavodă va fi compensată din resurse alternative și importuri, prin energia eoliană, centralele pe cărbune și achiziții din piețele regionale.

„Acestea vor fi utilizate în funcție de evoluția reală a sistemului și de condițiile hidrologice din perioada următoare. Pentru următoarele 7 zile, prognoza indică și un aport al producției eoliene, cu o producție medie estimată de 525 MW, un maxim de 1.560 MW și un minim de 100 MW”, se arată într-un comunicat al ministerului.

O parte din deficit poate fi acoperită din producția Grupului energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, cu o putere instalată de 330 MW, aflat în rezervă, precum și de minimum 300 MW disponibili din producția Hidroelectrica, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile.

Directorul centralei: repornirea nu va fi înainte de 10 zile

Directorul de la Cernavodă, Romeo Urjan, susține că durata opririi complete depinde de evoluția nivelului Dunării. „În momentul de față, prognoza pe 10 zile ne arată o scădere continuă a nivelului Dunării, deci cel puțin pentru 10 zile nu vedem o repornire de unitate nucleară”, a declarat el.

Urjan a spus că nu există motive de îngrijorare cu privire la stabilitatea sistemului energetic. „Românii nu cred că au de ce să se teamă, nu vorbim de blackout sau de criză. Reactoarele se opresc, se repornesc. Avem alți producători. Avem surse din import. Trăim într-o lume normală, în care reactoarele pornesc, în care apa scade și luăm măsuri pe viitor pentru a evita aceste lucruri”, a mai spus el.

Facturi: efectul economic nu se va vedea imediat

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, nu a exclus ca o perioadă prelungită a opririi centralei să se vadă în facturi. „Efectul economic, într-adevăr, este mai clar și pe consumatorii industriali care depind de piața zilei următoare și, la un moment dat, și marii furnizori vor fi impactați odată cu închiderea unității 2, pentru că vor trebui să înlocuiască contractul Nuclearelectrica cu achiziția de electricitate de pe piața zilei următoare din România și piețele regionale”, a explicat el.

Oficialul avertizează că situația îi va afecta atât pe marii consumatori, cât și pe furnizorii care primesc energie de la centrala nucleară. „Dacă vorbim doar de 10 zile, efectul în facturile din toamnă va fi unul mic. Dacă vorbim de o perioadă mai lungă, sigur că lucrurile pot arăta puțin mai rău atât în ceea ce privește competitivitatea economică, cât și anumite efecte în facturile consumatorilor. Dar lucrările de dragare continuă, de decolmatare, pentru ca repornirea să se facă puțin mai repede odată ce crește debitul Dunării”, a mai declarat Bușoi.

Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră de aproximativ 4.000 MW, care permite importuri de energie electrică. Potrivit datelor Transelectrica, miercuri seara, 12 august 2026, la ora 19:15, România avea un consum de 6.662 MW și o producție de 5.908 MW.

===CORP===

Lasă un comentariu

Comentariu