Peste 200 de alergători au participat la Maratonul Internațional Sibiu, sprijinind astfel inițiativa Asociației Micii Exploratori. Această organizație se dedică promovării dezvoltării armonioase a copiilor și adolescenților, prin activități desfășurate în natură, departe de ecrane.
Asociația Micii Exploratori oferă alternative sănătoase la activitățile digitale, esențiale într-o eră în care tot mai mulți tineri își petrec majoritatea timpului conectat la diverse dispozitive. Prin evenimente în aer liber în spații verzi din oraș și județ, organizația încurajează copiii să exploreze natura.
„Ne propunem să reducem timpul petrecut în fața ecranelor prin activități captivante. 70 dintre copiii înscriși în proiect vor participa la maraton. Activitățile noastre se adresează în principal copiilor cu vârste de 8–12 și 13–16 ani. Organizăm „Ziua Exploratorilor” la Sibiu, o zi plină de activități, și o tabără pentru adolescenți în august, la Gura Râului”, a explicat Simona Moașa.
Evenimentele asociate contribuie la dezvoltarea abilităților practice și sociale esențiale pentru copii. Aceștia învață să lucreze în echipă, să construiască adăposturi și să participe la activități de gătit în aer liber. Astfel de experiențe îi ajută să devină mai responsabili și încrezători în propriile capacități.
Fondurile colectate vor fi utilizate pentru achiziționarea echipamentelor necesare desfășurării activităților în siguranță, precum cordeline, hamuri și corturi, dar și pentru echipamente audio-video pentru documentarea acestora. O parte a bugetului va fi investită și în formarea voluntarilor, drumeții în leadership și coordonarea grupurilor.
Asociația își propune să consolideze rețeaua cluburilor de Micii Exploratori din județul Sibiu, asigurând unui număr cât mai mare de copii un mediu sigur pentru învățare și socializare. Cu peste 20 de ani de experiență, Micii Exploratori continuă să promoveze un stil de viață activ și sănătos prin conexiunea cu natura.
