O medie de opt accidente rutiere pe an s-au petrecut în ultimul deceniu pe Șoseaua Sibiului din Mediaș.

Potrivit Inspectorului principal Dragoș Dumitrescu, împuternicit la comanda Biroului Rutier Mediaș, de la 1 ianuarie 2009 și până în prezent, din totalul de 81, un număr de 31 au fost grave cu 4 morți și 32 răniți grav, precum și 4 persoane rănite ușor.

Alte 50 de accidente rutiere ușoare au fost soldate cu 73 de răniți ușor.

Dintre toate, șase s-au produs la trecerea de pietoni din zona Lidl, trei fiind grave cu 1 mort ( octombrie 2019) și doi răniți grav (2013 și respectiv 2017).

Trei accidente au fost ușoare cu trei răniți ușor, având loc unul în 2014 și celelalte două în 2017.

În ceea ce privește opinia medieșenilor, aceștia consideră că este nevoie de o mai bună securitate în trafic și o soluție pentru evitarea în viitor a altor tragedii ar fi semafoare la cele trei treceri de pietoni care încă nu sunt semaforizate.

Până la momentul redactării acestui articol, Primăria Mediaș nu a răspuns solicitării adresate privind soluția găsită în comisia de trafic.

Ar mai fi de menționat că orice solicitare de presă adresată municipalității presupune o muncă titanică a biroului de presă de a formula un răspuns, în condițiile în care acestea vin când se apropie finalul termenului legal de 30 de zile, iar după caz, nu vin deloc, decât după ce jurnalistul în cauză depune plângere adminsitrativă.

Publică un comentariu

Comentariu