Posted inEvenimente

FOTO Acțiuni cu efectiv mărit, luni, pe DN14, la Târnăveni – Politiștii au verificat declarațiile

Poliţiştii mureșeni sunt în permanență la datorie, în misiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației sau escortarea convoaielor auto.

În acest sens, acțiunile cu efective mărite ale polițiștilor mureșeni, alături de polițiști locali, jandarmi și militari, se desfășoară astăzi, pe raza municipiului  Târnaveni, în vederea verificării modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgenţă.

Forțele de ordine acționează pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanţele militare adoptate, în scopul prevenirii și limitării răspândirii COVID-19, a combaterii criminalităţii sub toate formele ei, precum și în vederea asigurării unui climat optim de siguranță publică.

Astfel, în intervalul 11.00 -13.00, pe raza municipiului Târnaveni, au fost constituite mai multe dispozitive de ordine și siguranță publică şi puncte de verificare, acoperite cu peste 30 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, care au acționat pentru aplicarea masurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate.

În trafic, au fost controlate peste 65 de autovehicule și peste 270 de persoane au fost verificate cu privire la temeinicia motivului ieșirii din locuință.

Au fost monitorizate și deplasările persoanelor cu vârste peste 65 de ani, fiindu-le reamintit că programul instituit în cazul acestei categoriei de vârstă este conceput pentru siguranța lor și că respectarea acestui program este absolut necesar pentru prevenirea îmbolnăvirii.

Urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, în valoare totală de peste 82.000 lei.