trei eleve de la colegiul național gheorghe lazăr din sibiu au obținut media 9,85 la evaluarea națională și se află în top 5 pe județul sibiu

Trei eleve de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu se află printre cei mai buni absolvenți la Evaluarea Națională din acest an, obținând media 9,85. Alexandra-Irina Bărbuș, Ana-Sofia Greavu și Ioana Simina Muntean au impresionat prin rezultate excelente la toate probele examenului.

Alexandra Bărbuș a mărturisit că rezultatul a depășit așteptările sale. „Nu mă așteptam la note atât de mari. Am muncit foarte mult pentru ele, dar am încercat să rămân cu picioarele pe pământ și m-am gândit mereu și la cel mai rău scenariu. M-am bucurat foarte tare când am văzut rezultatele, pentru că am simțit că munca mea a fost răsplătită”, a spus ea. Pregătirea a fost constantă, implicând atât meditații, cât și cursuri suplimentare. Din toamnă, Alexandra își dorește să continue studiile la profilul Științele Naturii – bilingv engleză, la același colegiu. Matematica este materia ei preferată, datorită unei profesoare care i-a insuflat pasiunea pentru această disciplină. Eleva le recomandă viitorilor absolvenți să fie perseverenți, să aibă încredere în ei și să nu lase pregătirea pe ultima sută de metri. Vacanța o va petrece relaxându-se, citind și călătorind la Disneyland împreună cu părinții. Pe viitor, Alexandra își dorește să devină profesoară de matematică, fiind atrasă de lucrul cu copiii și explicarea materiei.

Ana-Sofia Greavu a primit cu bucurie rezultatul obținut, recunoscând că succesul este rodul muncii depuse pe parcursul anilor de gimnaziu. „M-am pregătit destul de mult pentru examen. Am reușit acest rezultat pentru că am muncit constant de-a lungul anilor de gimnaziu. În clasa a VIII-a m-am pregătit și mai intens”, a declarat eleva. Ana-Sofia intenționează să își continue studiile tot la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, considerând că acest rezultat marchează începutul unui nou capitol în parcursul său educațional.

Ioana Simina Muntean, care a obținut aceeași medie, a început pregătirea pentru examen încă de la începutul clasei a VIII-a. „Am încercat să învăț cât mai bine la școală, ca să nu pierd materia și să rămân concentrată. Nu am avut foarte multe emoții, pentru că atunci când am ieșit din sală știam aproximativ ce punctaj voi obține. Am fost foarte fericită când am văzut rezultatul”, a spus ea. Bucuria cea mai mare a fost reacția familiei, care a fost foarte mândră de realizarea sa. Ioana își dorește să continue la profilul Științele Naturii – bilingv engleză, la același colegiu. În timpul liber, practică street dance în cadrul trupei IronKids și participă la numeroase concursuri. De asemenea, îi plac desenul, limba engleză și activitățile sportive. Pentru colegii care vor susține examenul în anii următori, Ioana le transmite să se bucure de clasa a VIII-a, de colegi și să nu se streseze prea tare, fiind încrezătoare că totul va fi bine. Visul ei este să devină arhitect. Totodată, sora geamănă a Ioanei, Antonia Muntean, a obținut un rezultat remarcabil, cu media 9,67 la Evaluarea Națională.

Rezultatele obținute de cele trei eleve confirmă nivelul ridicat al pregătirii oferite de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și subliniază faptul că munca susținută, perseverența și pasiunea pentru învățătură sunt esențiale pentru succesul la unul dintre cele mai importante examene din viața unui elev.

Lasă un comentariu

Comentariu