Polițiștii rutieri, împreună cu echipele de intervenție medicală SMURD și SAJ, intervin astăzi, 26 februarie, la un accident rutier care a avut loc pe DN 14, în apropierea municipiului Mediaș, în direcția Sibiu.
UPDATE ORA 13:00
Conform cercetărilor preliminare efectuate de polițiști, un bărbat de 55 de ani din Târnava nu a păstrat distanța de siguranță în timpul conducerii către Sibiu, la km 50, și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat de 48 de ani din Valea Viilor. Ca urmare a impactului, mașina acestuia a fost proiectată spre un alt vehicul, condus de o femeie de 44 de ani din Mediaș.
Femeia și pasagera sa, în vârstă de 36 de ani, din Mediaș, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În urma primelor informații, persoanele implicate în accident s-au autoevacuat, neavând răni grave. Medicii din Sibiu au început evaluarea stării victimelor.
Traficul rutier este blocat pe sensul Mediaș – Sibiu.
Starea victimelor
Un echipaj SAJ a acordat asistență medicală unei femei de 44 de ani, care a suferit un traumatism cranian. Aceasta a fost transportată la CPU Mediaș în stare stabilă. O altă victimă, femeia de 36 de ani, care acuză dureri la coloana vertebrală, a fost transportată de un echipaj SMURD la spital.
