O bogată istorie viticolă atestată de acum peste 800 de ani este reînviată și adusă în prim plan al Mediaș prin Festivalul Weinfest, ce se va desfășura în acest weekend la Mediaș.

Faptul că  emblema Mediașului are în componența graficii trei struguri iar de-a lungul timpului au fost persoane care au cules dovezi istorice ale activităților viticole, la Mediaș, trei asociații neguvernamentale împreună cu autoritățile locale și regionale pun umărul la readucerea în atenție a Vechii Metropole de Vin a Transilvaniei așa cum era numit în urmă cu secole, Mediașul.

Scurtă istorie a tradiției viticole la Mediaș

Vechiul centrul logistic, aflat în mijlocul podgoriilor de pe Valea Târnavei Mari care avea în 78 de localități peste 6.700 de hectare de plantații de viță de vie din totalul de 10.600 ha din Transilvania, este locația care în anul 1876 devenea sediul primei Școli de vin și pomicultura din zonă. Începând cu anul 1863 Phyloxera adusă din Statele Unite în Franța a început să decimeze viile și să pustiiască podgoriile din Europa. În anul 1889 această problemă a ajuns și în zona Târnava Mică. Soluția apărută de altoire a vitelor hibride americane a fost preluată în 1902 de specialiștii din zona Mediaș și dezvoltată la nivel de industrie, cu vagoane care plecau din Mediaș pe calea ferată dată în folosință în 1872.
Cu ajutorul oamenilor ca Friedrich Caspari, Michael Ambrosi sen, Michael Ambrosi și mai târziu Alfred Ambrosi, care au pus umărul la dezvoltarea domeniului, înființarea de culturi vaste de vițe de vie altoite. Pentru a ne da seama de anvergura dezvoltării zonale, este suficient să amintim faptul că Friedrich Caspari deținea aproximativ 450 de ha de viță de vie și butași de via de vie la începutul secolului XX și peste 1000 de angajați în Mediaș și 4 localități învecinate.

Caspari a avut în portofoliu clienți precum Principele de Lichtenstein, Baronul Szapări, Contele Mikes, Contele Inczedy, a fost Director Tehnic la Pepinierele Știrbey din Buftea după ce în prealabil a activat timp de 10 ani ca și Comisar pentru replantarea viilor din Transilvania (1892-1902). A pus umărul la replantarea Țării Românești, Transilvaniei, Ungariei, Austriei, Germaniei, Lichtensteinului și Rusiei. Ambrosi a fost Președintele Asociațiunii Săsești de Viticultură din Transilvania, a deținut Pepinierele de la Aiud, actuala Stațiune de cercetare pentru Vinificație de la Blaj, depozitele de vin de la Mediaș și a fost asociat al Principelui Știrbey la Pepinierele de la Buftea. Astfel el a pus umărul la replantarea Transilvaniei, și împreună cu Principele Știrbey a Țării Românești și a Țărilor Baltice. De asemenea el este cel care în 1928 a dat numele actual soiului de struguri Fetească Regală apărut la Daneș sub numele de Danășană.

Trei zile cu vin în Vechea Metropolă de Vin Mediaș

Astfel, din 21 și până în 23 Septembie, în Vechea Metropolă de Vin Mediaș , Piață Regele Ferdinand I se transformă într-o locație de degustare a vinurilor și preparatelor culinare specifice însoțite de concerte de muzică live de mai multe genuri. Pe perioada a celor trei zile vor fi concerte de muzică din categorii foarte diferite. Vor urca pe scenă trupe independente din toată țara, cu stiluri variate de la Hip-Hop la Dream Pop-Experimental, Jazz, Ska-Reggae și Alternative Pop, un proiect de jazz fermecător care cântă Rough Romanian Soul, urmat de o trupă mult îndrăgită, care cântă “Country-Rock made în Transylvania” și ultimii vor fi cei de la Taxi, cea mai sinceră și nonconformistă trupă pop-rock din România. Festivalul se va încheia cu muzică Folk și Pop Rock prezentată de artiștii locali.

16 Crame vin la Mediaș

Vor fi prezente 16 crame din țară în 12 standuri și bineînțeles că vor fi prezente și vinuri din Republica Moldova de la mai multe crame. Degustările vor fi organizate prin achiziția unor taloane de degustare valorice cu pahar prin care participanții vor putea face câte o degustare de 15 ml la fiecare din cele 12 căsuțe prezente. Dorințele de a sorbi un pahar de vin sau de a achiziționa o sticlă din vinul cel mai plăcut vor fi și ele satisfăcute direct de la căsuțe, în limita stocului disponibil.

Măncare aleasă cu Chef Marius Rafa și Chef Radu Zărnesc

Chefi de renume în avanpremiera Regiunii Gastronomice Europene 2019 din  Sibiu vor găti live feluri deosebite de mâncare, așa cum stă bine lângă un pahar de vin. Chef Marius Rafa și Chef Radu Zărnesc împreună cu echipa Masters of Flames vor pregăti ceafă de taur, coaste de porc, păstrăv, sturion, gulaș de vită, steak de mangalită, cârnați, cartofi și legume. Programul festivalului va fi disponibil la standurile de achiziție a taloanelor iar surpizele pregătite îi vor încânta pe vizitatori.

Va fi și o  expoziție de istorie a vinului din zonă, lansarea mărcii Ambrosi având invitați speciali, tombola, must pentru toate vârstele, coctailuri și multe altele vă așteaptă la acest festival. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția de Cultură, Sport, Turism și Tineret, Consorțiul Regiunii Gastronomice Europene, Forumul Democrat German.

Sponsor principal Romgaz Mediaș.

Organizatori Asociația Pusteblume Mediaș, Asociația Ardealul Mediaș și  Asociația Locului Natal

Publică un comentariu

Comentariu