Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu anunță cu profund regret dispariția doamnei profesoare Lucia Maria Muțiu, o personalitate deosebită a învățământului sibian, recunoscută pentru dedicarea, profesionalismul și noblețea sa sufletească.
Cei care au avut privilegiul de a o cunoaște o vor aminti ca pe un director exemplar, un mentor apreciat și un coleg respectat, care și-a dedicat întreaga carieră elevilor și comunității școlare.
Trupul neînsuflețit al doamnei Muțiu este depus la Capela Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu, situată în zona Groapa. Slujba de Sărăcuștă va avea loc marți, 26 mai, de la ora 19:00, iar ceremonia de înmormântare va fi organizată miercuri, 27 mai, la ora 13:00, la biserică, urmată de înhumare la Cimitirul din Sibiu, la ora 14:00.
Colegiul Național „Octavian Goga” a transmis un mesaj emoționant, subliniind impactul pe care doamna profesoară l-a avut asupra comunității educaționale: „Dumnezeu s-o aibă în Paza Lui!”
