tursib setează tariful implicit pe validatoare la 5 lei în zonele metropolitane

Tursib S.A. a anunțat că, începând de marți, 1 septembrie 2026, tariful prestabilit pe validatoarele din autobuzele care circulă în zonele metropolitane va fi de 5 lei, sumă care corespunde unui bilet pentru o tranziție.

Călătorii care doresc să cumpere un bilet intern sau un bilet de 2 tranziții trebuie să selecteze, înainte de efectuarea plății, opțiunea corespunzătoare de pe ecranul validatorului. Pasagerii trebuie să fie atenți să aleagă tipul de bilet potrivit traseului pe care îl parcurg, pentru a evita sancțiunile.

Reprezentanții Tursib reamintesc că lipsa unui titlu de călătorie valabil sau deținerea unui titlu necorespunzător traseului utilizat constituie contravenție. De exemplu, folosirea unui bilet de 3,5 lei pe un traseu de 1 tranziție sau a unui bilet de 5 lei pe un traseu de 2 tranziții se sancționează conform regulamentului companiei.

Compania recomandă verificarea atentă a tarifului afișat pe ecranul validatorului înainte de efectuarea plății, pentru a se asigura că este selectat titlul de călătorie corect și că a fost achitată suma potrivită.

Tariful prestabilit de pe validatoarele autobuzelor care circulă în Municipiul Sibiu rămâne neschimbat, la valoarea de 3,5 lei.

Lasă un comentariu

Comentariu