Ora de Mediaș
Știri în direct

Zeci de oamenii s-au sinucis anul trecut în județ, majoritatea bărbați – Explicații de la psihoterapeuți

În decurs de numai șapte zile, trei tineri, între care un medieșean, s-au sinucis. Tragic este faptul că aceștia ar fi putut fi ajutați să își valoreze altfel viața și să nu mai recurgă la gestul extrem al sinuciderii.

TREI sinucideri în doar ȘAPTE zile
Prima sinucidere din ultima perioadă a avut loc vineri, 22 martie, la Mediaș. Atunci, un bărbat în vârstă de 33 de ani, s-a spânzurat de creanga unui copac într-o pădure din zona Izvorul Dorului. Se pare că omul ar fi avut datorii mari, acesta fiind și motivul pentru care a recurs la teribilul gest. CITEȘTE MAI MULTE AICI
Următoarea zi, la primele ore ale dimineții, un tânăr de numai 20 de ani din Sibiu a fost găsit spânzurat în spatele bazei „Pompierul”. Depresia este cea care l-a împins să ia o astfel de decizie radicală. VEZI DETALII
Iar săptămână pare să se încheie cu o altă posibilă sinucidere. Un tânăr de 18 ani s-a prăbușit, în noaptea de 28 spre 29 martie, aproape de miezul nopții, de la etajul 7 al unui bloc din apropiere de Cinema Arta. Polițiștii au deschis o anchetă, iar printre ipoteze se află și varianta sinuciderii. CITEȘTE MAI MULTE

42 de sibieni s-au sinucis în 2018 – Cei mai mulți sunt bărbați
Situația este extrem de îngrijorătoare. Datele Direcției de Sănătate Publică Sibiu (DSP) arată că, la nivelul județului, anul trecut, 42 de persoane s-au sinucis. Vorbim despre cifre teribile, în contextul în care în fiecare lună cel puțin un om a ales să își încheie socotelile cu viața.
În lunile aprilie, iunie și iulie, câte cinci sibieni s-au sinucis. În ceea ce privește zona de proveniență, 22 sunt din mediul urban, iar 20 din mediul rural. Conform statisticilor, vorbim despre 7 femei și 35 de bărbați.

 LUNA

 

NR. CAZURIFEMININMASCULINURBANRURAL
IANUARIE41313
FEBRUARIE10110
MARTIE41331
APRILIE51432
MAI33021
IUNIE51414
IULIE50550
AUGUST40422
SEPTEMBRIE30312
OCTOMBRIE30312
NOIEMBRIE10101
DECEMBRIE40422

 

Ce spun specialiștii – depresia, principalul motiv al sinuciderii
La Sibiu, sinuciderea este una dintre practicile folosite adesea de către tinerii care și-au pierdut speranța că viața merită trăită. Zeci de familii îndoliate sunt lăsate în urmă, iar remușcările ori sentimentele de vinovăție nu întârzie să apară. În mai toate cazurile, oamenii pot fi ajutați, iar fenomenul poate fi prevenit.

Psihoterapeutul sibian, Adrian Beu, a vorbit cu reporterii Ora de Sibiu despre valul de sinucideri din județ. Acesta a mărturisit că nu există un motiv anume pentru care oamenii aleg să se sinucidă, însă există chestiuni comune care îi conduc la comiterea gesturilor de acest gen. Faptul că numărul bărbaților care se sinucid crește pe zi ce trece este legat, îndeosebi, de conceptul „puterii”. Mai exact, un bărbat nu va spune niciodată că se simte slăbit ori că are probleme, tocmai fiindcă de mic a învățat că trebuie să fie puternic, nicidecum vulnerabil. „Noi, românii, avem o chestie, o concepție destul de veche, conform căreia bărbații trebuie să fie puternici, tari și să nu își arate emoțiile. Bărbatul nu are voie să fie vulnerabil ori să aibă emoții, căci, cu cât simte mai mult, apare sentimentul de vinovăție. Asta produce încet, încet, o însingurare, pe fondul căreia poate apărea depresia”, spune psihoterapeutul sibian, Adrian Beu.

Și, după cum bine știm deja, bărbații au învățat să nu își arate sentimentele, motiv pentru care, depresia este greu de remarcat. „Depresia nu de multe ori este vizibilă. În societate, persoana în cauză poate da impresia că totul este în regulă, dar, în final, ajunge să se ascundă. Atunci apare ideea că nu este văzută de nimeni și consideră ca este o rușine”, mai spune Adrian Beu.

Depresia reprezintă absența emoțiilor, iar în spatele ei se află credința conform căreia „eu nu sunt bun de nimic”. Astfel, cei mai mulți ajung să se autoblameze puternic, iar acolo apare primul simptom: lucrurile care cândva te făceau fericit acum nu te mai încântă. Totul se rezumă, practic, la lipsa de afecțiune, lipsa relațiilor apropiate și lipsa acceptării de sine. „Problema în sine a omului care se confruntă cu depresia este că lui i se pare greu să mai relaționeze. Cu cât este mai însingurat, cu atât este mai agresiv. Și, deseori, depresia se ascunde în spatele unei agresivități, unei frustrări. Însă, dacă eu mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt, totul va fi bine”, mai spune psihoterapeutul Adrian Beu.

Specialiștii spun că singura modalitatea prin care un om care suferă de depresie poate fi ajutat și, implicit, împiedicat să aibă gânduri sinucigașe, este aceea de a-i fi alături. În astfel de cazuri, acceptarea este cheia, astfel încât persoana în cauză să nu se simtă vinovată fiindcă are depresie.

 

Citește tot articolul pe  Ora de Sibiu

Cpmentariile sunt închise