Vizita în Israel a fost încă o ocazie pentru cei care stau cu ochii pe cuplul prezidențial să îi vadă pe Klaus Iohannis și pe soția sa în ipostaze tandre și chiar romantice. Îmbrăcați lejer și ținându-se de mână, soții Johannis au apărut relaxați și extrem de zâmbitori la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Prima doamnă poartă ochelari de soare, este coafată lejer și are pe umăr o geantă de culoare deschisă. Este foarte apropiată de soțul său și cei doi se țin de mână ca doi proaspăt îndrăgostiți.

Joi, preşedintele Iohannis a participat la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în Israel începând de marţi. Acolo s-a întâlnit cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, iar miercuri dimineaţă cu liderul Alianţei „Albastru şi Alb” din Israel, Benjamin Gantz. Miercuri, şeful statului a participat la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu